VIDEO Cazuri de gripă, confirmate în judeţul Buzău. Printre bolnavi sunt şi copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică a primit confirmarea, miercuri dimineaţă, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase privind depistarea unor cazuri de gripă, la patru persoane din judeţul Buzău.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, este vorba despre un adult şi 3 copii de 2, 5 şi 14 ani. 

Doi dintre minori, cel de 14 şi de 5 ani, precum şi adultul sunt la acest moment internaţi, sub tratament, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ”Dr. Victor Babeş” din Capitală. 

Copilul de 2 ani a avut o internare de o zi, tot în unitatea medicală amintită, acum acesta aflându-se acasă sub tratament.

„Este vorba despre trei copii, cu vârste 2, 5 şi 14 ani, şi un adult  care suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică. Toţi cei patru pacienţi au fost diagnosticaţi şi confirmaţi cu gripă, la spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş, din Capitală. Doi dintre copii s-au prezentat iniţial la Urgenţe Pediatrie, la Spitalul Judeţean Buzău, unde au fost diagnosticaţi cu viroză respiratorie. Ulterior au ajuns la clinica din Bucureşti, unde după ce li s-au făcut analize specifice, a fost confirmat diagnosticul de gripă, de către laboratorul de referinţă”, a precizat dr. Carmen Scântei,  menţionând că niciunul din cei patru pacienţi nu fusese vaccinat antigripal.

Chiar dacă la Spitalul Judeţean de Urgenţă se prezintă, zilnic, aproximativ 70 de copii cu afecţiuni respiratorii în urgenţă, iar secţia Pediatrie este arhiplină, medicul epidemiolog spune că la acest moment nu se poate vorbi de un focar gripal la nivelul judeţului, cei patru pacienţi confirmaţi fiind din localităţi diferite, însă este de aşteptat ca în perioada următoare să apară noi cazuri de gripă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”