VIDEO Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă s-au duelat în moţiuni, în faţa a peste 300 de PDL-işti buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duelul Predoiu - Falcă, moderat de jurnalistul Călin Gheţu

Buzoianul Cătălin Predoiu şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi-au prezentat, marţi seară, la Buzău, proiectele pentru România cu care îşi propun să atace în 2014 cea mai înaltă funcţie în stat din postura de candidat al PDL. Peste 300 de membri PDL Buzău au participat la Consiliul de Coordonare Judeţean, convocat pentru "meciul" dintre cei doi aspiranţi la statutul de candidat la preşedinţie.

Primul înscris la cuvânt a fost oaspetele Gheorghe Falcă, cel care le-a spus democrat-liberalilor buzoieni că un proiect pentru România nu poate fi gândit altfel decât în interiorul Dreptei unificate. 

„După aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, România are nevoie de un nou proiect, mult mai profund asumat intern, de un proiect popular. Acest plan de reconstrucţie a României nu pate fi elaborat decât de dreapta românească, pentru că doar pricipiile Dreptei pot să recroiască un stat care acum este risipitor, ineficient, şi, sub guvernarea Stângii, chiar abuziv. Iar pentru ca acest plan să aibă succes, este nevoie ca el să fie propus de către Dreapta unificată”, a declarat Gheorghe Falcă. 

La rândul său Cătălin Predoiu a declarat la Buzău că proiectul său, în perspectiva în care va ajunge şef al statului, se bazează pe atragerea investiţiilor din vest şi pe menţinerea tinerilor pregătiţi în ţară. 

”Proiectul meu e bazat pe problematica economică pentru ca asta este problema nr 1 a României. Locurile de muncă, incertitudinea lor, şomajul, mediul de afaceri geme sub taxe şi comportament abuziv,tinerii pleacă pe capete pentru că nu au speranţa de carieră şi asta e problema cea mai gravă. Daca nu o rezolvăm pe asta atunci restul sunt proiecte pe hârtie. (...) Am intrat în această competiţie pentru că pot fi un bun preşedinte. România se poate schimba în bine, dar pentru aceasta trebuie condusă responsabil, cu echilibru şi înţelepciune, dar mai ales determinare, determinarea că România poate oferi cetăţenilor săi un standard european de viaţă”, a spus prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Sâmbătă, democrat-liberlii buzoieni vor vota, alături de toţi membrii PDL din Regiunea de Sud-Est, pentru a-şi eprima preferinţa pentru unul dintre cei doi candidaţi.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO „Prezidenţiabilii”  Predoiu şi Falcă vor unificarea dreptei politice, dar în jurul PDL

Gheorghe Falcă a câştigat alegerile interne pentru prezidenţiale în Regiunea de Vest

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”