VIDEO Cadouri trimise de Moş Nicolae fetiţei din Bisoca pierdută pe munte şi găsită teafără după 14 ore de căutări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful IPJ Buzău a vizitat-o pe fetiţa norocoasă   Foto IPJ Buzău

Nicoleta Ploscaru, fetiţa din Bisoca, satul Recea, care în luna septembrie 2019 a plecat spre bunicul ei aflat la cosit dar s-a pierdut pe drum, fiind găsită după 14 ore de căutări, a primit cadouri şi un tort din partea poliţiştilor implicaţi în misiunea de căutare.

Fetiţa a primit daruri şi un tort din partea oamenilor legii, care i-au cântat şi „La mulţi ani!” pentru că în noiembrie a împlinit 9 ani.

”Astăzi am revăzut-o noi, doar câţiva dintre poliţiştii care în seara zilei 13 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, au fost alertaţi de către părinţi, după ce fetiţa nu a mai revenit la domiciliu, deşi plecase în împrejurimi”, spun poliţiştii care au vizitat-o pe Nicoleta.

După o noapte de căutări, a doua zi dimineaţă, în jurul orei 11.00, fetiţa a fost găsită de către poliţişti şi scoasă din „Cuibul urşilor”, aşa cum numesc localnicii zona în care Nicoleta a stat peste noapte.

”Ne-a bucurat revederea iar din discuţiile purtate ne-am dat seama că nu a mai uitat drumul către casă, unde o aşteaptă părinţii şi ceilalţi şase fraţi. Astăzi ne-au întâmpinat cu toţii, sfioşi, dar cu ochii plini de bucurie la vederea darurilor, achiziţionate cu suflet de poliţişti şi oferite chiar de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău”, declară reprezentanţii Biroului de presă din IPJ Buzău.

Pe 13 septembrie, Nicoleta Ploscaru, o copilă de opt ani şi zece luni din satul Recea, comuna Bisoca, ar fi plecat de acasă către tatăl ei, aflat la coasă pe un deal situat la circa 200 de metri de casă. 

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a trimis-o pe fiica sa înapoi acasă. Nu a mai intrat însă în curte ci ar fi pornit spre bunicul ei, care cosea la o distanţă de 500 de metri de locuinţă. Bunica ar fi zărit-o şi a întrebat-o unde merge iar fetiţa i-ar fi răspuns că se duce către bunicul ei.

Este momentul din care nimeni nu a mai ştiut ceva de copila de 8 ani. Abia spre prânz, cu ajutorul unui elicopter al MAI, Nicoleta a fost găsită, la circa 6 kilometri de casă, după 14 ore de căutări. 

Cu sprijinul colegilor şi a unui localnic aflat la sol, copilotul elicopterului a reuşit s o identifice pe copilă după culoarea hainelor cu care era îmbrăcată. 200 de oameni sunt fericiţi că după 14 ore de căutări neoprite copila a fost găsită teafără. 

Nicoleta a fost preluată de poliţistul Marin Cristian pentru a o readuce acasă. Soţii Ploscaru au 7 copii, 4 fete şi 3 băieţi. Nicoleta este cea mai mare dintre fete.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat