VIDEO Autoturism strivit între un TIR şi o autoscisternă. Un ofiţer de jandarmi şi-a pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident grav s-a produs luni seară pe DN 1 B aproape de municipiul Buzău. Şi-a pierdut viaţa un bărbat de 37 de ani, ofiţer de jandarmi, şeful postului de ordine publică de la Sărata Monteoru. Loganul cu care acesta se întorcea de la serviciu a fost strivit între un TIR încărcat cu marfă şi o cisternă plină cu combustibil. În urma coliziunii, a mai rezultat rănirea şoferului din camionul de transport marfă.

UPDATE: Circulaţia pe drumul DN 1B, în zona localităţii buzoiene Lipia, a fost deblocată după o intervenţie de câteva ore, în urma căreia utilajele Direcţiei Judeţene de Drumuri au reuşit să mute TIR-ul şi autocisterna într-o parcare din apropiere, în timp ce autoturismul Dacia Logan, care era foarte avariat, a fost preluat cu o platformă

În accident au fost implicate un TIR care transporta tablă, o cisternă în care se afla combustibil şi o Dacia Logan. Autoturismul a intrat pe contrasens, apoi s-a izbit puternic de autotrenul cu marfă. 

În cele două vehicule a intrat apoi cisterna, prinzând maşina mică între cei doi mastodonţi.

Foto: Constantin Nicolae avea 37 de ani, era căsătorit şi avea o fetiţă.

Potrivit poliţiştilor, cisterna cu combustibil venea dinspre Ploieşti spre Buzău iar TIR-ul care transporta tablă circula din sens opus. Poliţiştii, pompierii dar şi personalul de la Ambulanţa Buzău au intervenit la locul accidentului produs pe DN 1 B Buzău - Ploieşti, în zona Hanul lui Ţintă. 

În urma impactului violent, Logan care s-a transformat într-un morman de fiare. Pompierii au depistat scurgeri de combustibil de la rezervoarele maşinilor şi de aceea zona a fost izolată.

   

Şoferul Loganului a murit pe loc. Acesta avea 37 de ani era şeful jandarmilor din staţiunea Sărata Monteoru. Accidentul s-a mai soldat cu rănirea şoferul tirului, care a fost transportat la spital. Traficul a fost blocat trei ore până s-a reuşit eliberarea şoselei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie