VIDEO Au adus muncitori din Moldova şi Transilvania pentru a culege strugurii din Staţiunea viticolă Pietroasa. Asistaţii sociali din comună nu vor să muncească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Pietroasele muncesc 80 de sezonieri din Moldova şi Ardeal

Culesul viei, cu forţă de muncă din Moldova şi Transilvania. La asta au recurs cei din conducerea staţiunii de cercetare vini-viticolă Pietroasa, judeţul Buzău, pentru a putea strânge recolta de struguri la timp. Ei spun că nu găsesc suficientă mână de lucru în zonă, deoarece oamenii locului se mulţumesc cu ajutorul social de la primărie, în schimbul orelor de muncă în folosul comunităţii.

Plantaţiile de viţă de vie de pe dealul Istriţa, parte a Podgoriei Dealu Mare, sunt pline de rod, semn că la Staţiunea de Cercetare Viticolă din comuna Pietroasele specialiştii buzoieni şi-au făcut bine treaba. Au investit mult în lucrările agricole, au folosit la întreţinerea culturii o flotă nouă de utilaje agricole şi au stropit via, aşa cum scrie la carte.

Chiar dacă vremea a fost în câteva etape capricioasă, producţia estimată depăşeşte orice aşteptări. "Anul acesta avem o producţie record, de 7.500 - 8.000 de kilograme la hectar. Am investit foarte mult în tratamente iar strugurii sunt de o calitate rar întâlnită. Ne mândrim cu tămâioasa românească, un vin de excepţie premiat la multe concursuri. Cantitatea de zaharuri este optimă iar vinul de anul acesta va fi excelent", a declarat Daniela Zăinescu, directorul tehnic al Staţiunii de Cercetare Viticolă Pietroasele.

Dacă natura a fost generoasă, nu la fel de bine stau lucrurile în privinţa capitalului uman. Marea problemă cu care se confruntă viticultorii staţiunii buzoiene este generată de lipsa forţei de muncă. Criza muncitorilor necalificaţi ţine de mai mulţi ani. Conducerea unităţii a făcut eforturi disperate ca să nu piardă producţia record şi a adus zilieri tocmai din Ardeal şi Moldova.

”Este foarte greu să strângem forţă de muncă pentru culesul viei, deoarece persoanele între 20 şi 30 de ani le găsim foarte greu iar persoanele peste 40 de ani care ar trebui să recolteze nu prea mai pot să facă faţă efortului. Tineretul din zonă nu mai vine la muncă. Din momentul în care au venituri asigurate de la bugetele locale, pentru anumite ore de curăţenie în comună, oamenii nu mai vin să recolteze în staţiunea noastră şi nu numai aici, ci în toată zona Pietroasele unde toată lumea se ocupă cu viticultura. Avem muncitori necalificaţi din două zone din ţară. Este vorba despre Mureş şi Bacău de unde am reuşit să aducem un efectiv de 80 de persoane, 50 din Mureş, şi 30 din Bacău”, a declarat Irinel Popa, şeful fermei nr.1 din Pietroasele.

Culegătorii sezonieri câştigă bani frumoşi de pe urma muncii de recoltare a strugurilor. În afară de cazare si trei mese pe zi, oamenii ajung să încaseze chiar şi 100 de lei pe ziua de lucru. Perioada de lucru nu ţine însă mai mult de o lună. 

Cei care provin din rândul asistaţilor social, aflaţi în evidenţele primăriilor, pierd dreptul de a încasa indemnizaţia, întrucât nu mai pot presta orele obligatorii de muncă în folosul comunităţii şi, prin câştigurile sezoniere, îşi sporesc venitul pe cap de membru de familie, depăşind pragul de sărăcie severă. Asta, în cazul în care munca sezonieră se face sub contract, şi nu la negru.

Pot reintra în sistemul de plată al ajutoarelor sociale abia după ce autorităţile locale primesc de la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi AJPIS o actualizare a datelor, conform cărora persoanele vizate se încadrează pentru venitul minim garantat. Întregul demers poate dura şi câteva luni, perioadă în care familiile acestora nu primesc indemnizaţia.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta