VIDEO Accident grav, provocat de un tractorist inconştient, soldat cu moartea unui şofer nevinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambele maşini au fost distruse complet

Un şofer bucureştean a murit nevinovat, într-un cumplit accident rutier produs joi seară pe Drumul European 85, la 15 kilometri de oraşul Buzău. Autoturismul condus de acesta a fost izbit puternic de un BMW care ajunsese pe contrasens după o coliziune cu un tractor. De vină, cred poliţiştii, este conducătorul utilajului agricol, pentru că a circulat noaptea cu un vehicul nesemnalizat corespunzător, pe o arteră naţională.

Accidentul s-a produs pe raza localităţii Cioranca, la puţin timp după lăsarea întunericului. Un BMW X5, înmatriculat în Vrancea, care circula înspre Bucureşti, a intrat cu viteză într-un tractor care se deplasa pe acelaşi sens de mers. Şoferul a zărit târziu utilajul agricol, din cauză că semănătoarea astaşată în spate acoperea luminile de drum. După impact, tractorul s-a oprit într-un şanţ iar autoturismul a ajuns pe contrasens, chiar în faţa unui Audi înmatriculat în Bucureşti. Impactul a fost extrem de violent. 

Şoferul bucureştean, în vârstă de 56 de ani, a murit pe loc, iar conducătorul auto din Vrancea s-a ales cu un deget amputat. ”Accidentul s-a produs din cauza pătrunderii pe carosabil a unui utilaj agricol, nesemnalizat corespunzător. Acesta a fost tamponat din spate de un autoturism care se deplasa pe direcţia Bucureşti, a fost proiectat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism”, a declarat comisar şef Silviu Dinu, de la Poliţia Rutieră Buzău. 

Poliţiştii cred că cel puţin unul dintre autoturisme circula cu viteză foarte mare, un indiciu fiind acul vitezometrului din BMV, blocat la 180 de kilometri pe oră. Maşinile au fost distruse complet şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, pentru scoaterea şoferului mort din Audi. ”În urma impactului dintre cele două autoturisme au rezultat două victime, una rănită, cealaltă decedată, în Audi. Am încercat să o descarcerăm”, a precizat plt. maj. Cristi Halcu, de la ISU Buzău.

Tractoristul a scăpat teafăr din accident şi a fost transportat la spital, pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din cauza accidentului, traficul pe Drumul European 85 a fost blocat mai bine de o oră pe ambele sensuri de mers.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată