VIDEO A fost semnat contractul pentru modernizarea Unităţii Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău va fi modernizată cu bani europeni, dar şi cu fonduri guvarnamentale şi judeţene, în baza unui contract de finanţare semnat, joi, între Consiliul Judeţean Buzău şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru Regiunea Sud-Est.

Valoarea totală a proiectului depăşeşte 16,2 milioane de lei, dintre care circa 6,8 milioane reprezintă cheltuieli eligibile. 

Prin urmare, această sumă va fi acordată din fonduri europene, iar diferenţa va fi suportată de Consiliul Judeţean Buzău, care a alocat din bugetul propriu două milioane de euro pentru acest proiect.

Lipsa unui spaţiu adecvat pentru actul medical dar şi deficitul de medici fac ca timpul de aşteptare în Unitatea De Primiri Urgenţe să devină insuportabil, ajungând şi la 8-9 ore, potrivit mai multor sesizări venite din partea pacienţilor.

Extinderea presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar şi care va extinde suprafaţa totală a Unităţii de Primiri Urgenţe la peste 1.000 de metri pătraţi la parter şi aproape 1.000 de metri pătraţi la subsol, unde va fi amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi.

Durata de implementare a proiectului este de 3 ani şi cinci luni. Când vor începe lucrările de reabilitare la spital rămâne de văzut, cert este că atunci când se va întâmpla asta, UPU va rămâne funcţional din punct de vedere medical, pentru că se va lucra în paralel, prin amenajarea de module şi compartimentări astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG