Vezi care sunt singurele locuri autorizate pentru vânzarea de artificii şi pocnitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi utilizatorii petardelor riscă sancţiuni dacă amestecul pirotehnic are peste 3 grame

Ca la orice sfârşit de an, tarabele cu petarde îşi vor face apariţia în toate cartierele oraşului, acolo unde au solicitat comercianţii autorizaţi. Cine cumpără articole pirotehnice din altă parte decât din cele şase locuri autorizate riscă să dea peste produse ilegale care să provoace accidente şi să primească amenzi usturătoare la folosirea lor.

Pentru a putea deţine, comercializa sau transporta articole pirotehnice, este nevoie de obţinerea de autorizaţii din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă şi de la Inspectoratul de Poliţie.


Comercianţii de artificii şi minipocnitori mai au nevoie la dosar de un acord al Primăriei, care a fost dat deja pentru şase locaţii. „Un chioşc metalic va fi la XXL, vizavi de Proges, altul va fi pe trotuarul dintre Aurora şi Kaufland, câte un chioşc va fi în Dorobanţi 2, Piaţa Crâng şi Poşta Micro 14, iar alte trei tarabe vor fi pe Cuza Vodă", a precizat viceprimarul Fănică Bârlă.

Monitorizaţi de poliţişti

O dată cu începerea acestui tip de comerţ, poliţia va monitoriza atent fiecare comerciant, pentru a nu permite decât vânzarea produselor care nu prezintă pericol. Singurele obiecte pirotehnice care vor mai putea fi folosite fără încălcarea legii sunt artificiile, jerbele sau steluţele al căror conţinut exploziv nu depăşeşte trei grame. Conform legii, obiectele pirotehnice din alte categorii de periculozitate pot fi folosite doar la evenimente organizate de firme avizate.

„Orice ilegalitate în domeniu se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 7.500 lei, iar dacă fapta constituie infracţiune, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 7 ani", a precizat comisar Florina Crucianu, purtător de cuvând IPJ. Sancţiuni riscă atât comercianţii cât şi persoanele care folosesc petarde sau artificii interzise de lege.

Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

Firmele pot comercializa către populaţie doar articole pirotehnice din clasa I. Aici sunt incluse obiecte pirotehnice de distracţie, foarte mici, de 3 grame masa maximă de amestec pirotehnic, sub formă de steluţe, lumânări, inele de foc şi jerbe cu scântei, minipetarde cu confeti şi minipocnitori.

Sunt interzise toate articolele de la clasa II în sus, aici fiind incluse obiecte pirotehnice de distracţie mici, precum baterii de artificii, de 200 grame masa maximă de amestec pirotehnic, jeturi luminoase, artificii cu 50 de grame de amestec pirotehnic, rachete de 10 grame şi pocnitori tot de 10 grame.

Mai multe pentru tine:
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Avarie la rețeaua de conducte. O sută de blocuri din București rămân fără apă caldă până la 1 mai
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”