Val de solicitări pentru eliberarea de paşapoarte, la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Un număr de aproximativ 900 de cereri pentru eliberarea de paşapoarte au fost înregistrate în perioada 24 februarie – 4 martie.

Oficialii Prefecturii consideră că avalanşa de solicitări vine, în principal, pe fondul anunţului relaxării măsurilor restrictive anti-COVID, al apropierii sărbătorilor pascale, dar şi al războiului din Ucraina.

În acest context, autorităţile au dispus mai multe măsuri, printre care suplimentarea ghişeelor şi prelungirea programului de lucru. 

Astfel, Serviciul de paşapoarte funcţionează acum în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 8.30 până la ora 18.30.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie