Val de accidente, pe drumul european E85. Joi a fost rândul unor dube de marfă să se răstoarne pe carosabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Segmentul de drum european care străbate judeţul Buzău se dovedeşte a fi o capcană pentru mulţi şoferi inconştienţi. Pentru că apasă prea mult pedala de acceleraţie, pe porţiunile de drum drept, ajung să piardă controlul volanului din diverse motive şi ajung victime ale propriei nesăbuinţe. Joi au fost înregistrate două evenimente rutiere, soldate cu pagube materiale.

O dubă cu încărcată cu gogoşari s-a răsturnat, joi după-amiază, în curba de la Crucea Comisoaiei, la 7 kilometri distanţă de localitatea Oreavu. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat. 

Şoferul maşinii a pătruns cu viteză foarte mare în curbă iar maşina a intrat în balans, după care s-a răsturnat. O jumătate de oră a durat până când a sosit un tractor pentru a repune duba pe roţi. Din fericire, nu au existat victime.

Un alt incident produs pe şoseaua europeană a avut loc de dimineaţă, aproape de localitatea Costeşti. O autoutilitară încărcată cu cherestea s-a răsturnat în afara părţii carosabile, tot din cauza unei manevre greşite a şoferului. 

Cele două accidente vin la o zi după ce, la Poşta Câlnău, patru persoane au fost rănite şi trei maşini au fost distruse într-un carambol produs la intersecţia cu DJ 220.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul