Usturoiul Benone, soi omologat anul acesta, face furori după prima livrare în supermarketuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Iulian Bunilă

Cel mai nou usturoi de Buzău, botezat după numele interpretului de muzică populară Benone Sinulescu, a trecut primul mare test, după omologarea de la începutul anului. Înainte de sărbători, cultivatorul a livrat supermarketurilor din ţară zece tone de marfă, cererea fiind mare în contextul sărbătorilor

La cererea unui fermier din Râmnicu Sărat, Valentin Jecu, în urmă cu mai mulţi ani, specialiştii Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău au preluat soiurile locale, pe cale de dispariţie, pentru a le îmbunătăţi. 

Dintre acestea, usturoiul Benone a fost omologat în 2021. Este un soi dulce-acrişor, foarte aromat şi mai iute decât cel din import, spun cercetătorii din Buzău.

”Artistul s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi local de usturoi din judeţul natal. Era un prieten al staţiunii noastre de cercetare şi mereu îi trimiteam seminţe, pentru a le planta în grădina sa din Arad, inclusiv usturoi de Râmnicelu", spune Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.

În primăvara acestui an, Valentin Jecu a cultivat usturoiul abia omologat, Benone, pe o suprafaţă de peste 15 hectare de teren din comuna buzoiană Râmnicelu, considerată patria usturoiului autohton. 

"Este primul lui an sub denumirea de usturoi Benone. Este usturoiul de Râmnicelu care din acest an poartă denumirea cunoscutului interpret. Este acelaşi soi de usturoi cu aceleaşi calităţi, dulce - acrişor, iute ceea ce nu se va mai găsi la alt usturoi din România", declara Valentin Jecu, la înfiinţarea culturii.

Usturoiul recoltat în toamnă de producătorul din Râmnicu Sărat a fost ţinut câteva luni la uscat, etapă în care leguma a căpătat rezistenţă, astfel încât usturoiul iute şi dulceag, produs în judeţul Buzău, să poată fi păstrat până după iarnă.

"Are foarte multe straturi de protecţie, ceea ce îi dă o rezistenţă foarte mare pe timpul iernii. Genetic, usturoiul este programat să încolţească de la jumătatea lunii februarie, până la sfârşitul lunii martie. Al nostru are însă rezistenţă şi o să avem până mai târziu", spune fermierul.

Înainte de sărbători, Valentin Jecu a livrat supermarketurilor din ţară zece tone de usturoi Benone, ambalat în săculeţi din plasă, cererea fiind mare deoarece leguma-condiment este nelipsită din preparatele specifice sfârşitului de an. În depozite mai are aproximativ 20 de tone, gata să ajungă în magazine în perioada dintre Anul Nou şi Paşte.  

Localitatea Râmnicelu este vestită la nivel naţional pentru gustosul soi de usturoi.  Pământul bun şi priceperea generaţiilor de cultivatori au făcut ca această legumă-condiment să capete multe calităţi.

"Usturoiul are cerinţe speciale faţă de sol şi de climă. Nu se obţin rezultate bune pe tot teritoriul ţării noastre, ci doar în zonele pretabile usturoiului, în luncile râurilor, în zone cu teren uşor nisipos, cu drenaj bun, acolo unde se păstrează nematozii de sol. Buzăul oferă condiţii bune şi îl găsim în istorie cultivat în zona Râmnicu Sărat, însă niciodată nu a fost omologat sub denumirea vreunui soi", spune Costel Vânătoru, cercetător SCDL Buzău. 

Căpăţânile de usturoi de Râmnicelul, denumit Benone, anul acesta, este cunoscut şi ca usturoi călugăresc. Nu arată la fel de bine ca usturoiul importat din Spania sau China, însă îl detronează prin gust şi iuţime. 

În 2021, Buzăul a fost principalul producător de usturoi. Nu mai puţin de 146 de legumicultori din acest judeţ, cei mai mulţi din comuna Râmnicelu, au ales să cultive usturoi, buzoienii primind peste 21% din subvenţiile alocate programului la nivel naţional.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Mai multe pentru tine:
Tânărul care a primit premiul „Studentul român al anului în străinătate”. „Subliniază importanța cercetării mele“
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
Sorana Cîrstea, învinsă fără drept de apel de Iga Swiatek, în turul al treilea la Madrid. Ce a spus poloneza
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
Macron creionează o nouă viziune despre Europa: „Regulile jocului s-au schimbat”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
O femeie va fi judecată după ce și-a furat propria mașină de la amanet. Banii primiți nu au fost de ajuns