Tuburi de oxigen, ataşate autoturismelor cu suspecţi de Covid-19 care aşteaptă în parcarea Spitalului Judeţean Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa SJU Buzău

Curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este plină de ambulanţe şi maşini personale cu pacienţi care au nevoie de oxigen sau care îşi aşteaptă rândul, la internare. Pentru că nu mai sunt locuri în spital, pacienţii sunt trataţi provizoriu în propriile autoturisme.

În parcarea spitalului au fost montate câteva tuburi de oxigen legate la măşti speciale, care sunt utilizate chiar în maşini de pacienţii care aşteaptă rezultatul testului Covid-19.

Noi măsuri vor fi dispuse de conducerea Spitalului Judeţean Buzău, pentru a face loc valului de  bolnavi de Covid-19.

Pentru că toate locurile din cel mai mare spital buzoian sunt ocupate nu de acum, iar paturile la Terapie Intensivă devin libere doar după ce un bolnav moare, reprezentanţii Spitalului Judeţean au luat decizia de a-i muta pe bolnavii de la Neurologie în secţia de Cardiologie, iar în spaţiul rămas liber să fie adusă o anume categorie de bolnavi.

Este vorba despre pacienţi cărora testele rapide le ies negative, însă ei au semne clare că au avut sau că au încă infecţia cu SARS-CoV-2. În acest spaţiu, la Neurologie, pacienţii ar urma să rămână până la ieşirea testului RT PCR.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cadavru cu urme de violenţă, găsit în Piteşti, lângă calea ferată. Ce au descoperit oamenii legii

Bătăuşi reţinuţi de poliţişti după o demonstraţie de forţă într-o comună din Argeş. Indivizii au lovit un consătean şi i-au făcut praf maşina

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”