Buzoienii aşteaptă cu zilele ambulanţa ca să fie testaţi pentru Covid-19. Echipajele sunt blocate în curtea Spitalului
0Timpul de aşteptare pentru efectuarea unui test rapid antigen la domiciliu de către un echipaj de la Ambulanţa Buzău a ajuns până la cinci zile. În unele cazuri, poate fi însă prea târziu.
La aceşti timpi de aşteptare s-a ajuns pentru că ambulanţele sunt blocate cu pacienţi în curtea Spitalului Judeţean Buzău.
Echipajele medicale rămân lângă bolnavii pe care îi transportă şi care nu au încă un loc în spital.
Sunt şi peste zece ambulanţe blocate cu bolnavi cu Covid-19 în curtea spitalului.
Echipajele medicale supraveghează pacienţii, le administrează tratamentul, îi duc la computerul tomograf ori la analize.
Sâmbătă, 383 cazuri noi de infectare şi trei cazuri de reinfectare cu noul coronavirus s-au înregistrat în judeţul Buzău.
În acelaşi interval de timp, au fost testate 828 persoane, ceea ce înseamnă că aproape jumătate (47 la sută) dintre acestea au fost şi infectate.
De asemenea, au fost înregistrate şi cinci decese, la pacienţi cu vârste între 34 şi 93 de ani, cu diverse comorbidităţi.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Cadavru cu urme de violenţă, găsit în Piteşti, lângă calea ferată. Ce au descoperit oamenii legii