Tronson din strada Transilvaniei, asfaltat până săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asfaltarea tronsonului dintre Fabrica de bere şi ieşirea spre Braşov a str[zii Transilvaniei ar putea fi gata săptămâna viitoare. Drumarii au început şi lucrările de pregătire pentru asfaltare la parcările din spatele turnurilor de pe Bălcescu.

Asfaltarea străzii Transilvaniei pe tronsonul dintre Fabrica de bere şi ieşirea spre Nehoiu se apropie de sfârşit.

Dacă nu va ninge sau nu va ploua în următoarele zile, iar temperaturile o vor permite, este posibil ca asfaltarea acestui tronson să fie finalizată săptămâna viitoare. 

Cel de-al doilea tronson, dintre Fabrica de bere şi bulevardul Unirii, va fi reabilitat şi modernizat printr-un proiect cu bani europeni.

Drumarii de la Urbis mai au şi alte comenzi de onorat. Vor avea şantiere în lucru şi pe perioada iernii.

Lucrările pentru amenajarea parcării de pe Bălcescu au început deja din spatele sediului Companiei de Apă.

Mai multe pentru tine:
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia