Trei străzi din oraşul Buzău, a doua garnizoană ca mărime din ţară, vor primi numele unor generali ai Armatei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a decis schimbarea denumirilor unor străzi din municipiul Buzău, cea de-a doua garnizoană ca mărime din ţară, după Bucureşti, cu numele unor generali ai Armatei Române, de origine buzoiană. Aceştia s-au remarcat în cele două Războaie Mondiale, în acţiunile de eliberare a Basarabiei şi mai apoi ca oponenţi ai regimului bolşevic instaurat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Astfel, strada „16 Februarie” va deveni Strada „General Nicolae Ciupercă”; Intrarea „Bazalt” va deveni Strada „General Constantin Constantinescu-Claps” şi Aleea „Grădinelor” îşi va schimba denumirea în Aleea „General Ion Dumitrache”.

Nicolae Ciupercă (1882-1950), general de elită al armatei române, născut la Râmnicu-Sărat, avansat maior în 1916, participă la Războiul de întregire a neamului, sub comanda generalului Averescu, contribuind, împreuna cu maiorul Ion Antonescu, la executarea operaţiunior ofensive din vara anului 1917. În 1930 este avansat general de brigadă, în 1937 general de divizie, şi general de corp de armată în 1940. 

A fost comandantul Corpului III Armat şi ministru la Ministerul de Război (1938-1939). În 1941 a comandat Armata a IV-a, cu care participă la operaţiunile militare de dezrobire a Basarabiei. Pentru meritele sale, a fost decorat cu numeroase ordine si medalii. În 1948 este arestat pentru complot si uneltire contra ordinei sociale de către regimul comunist şi, grav bolnav fiind, moare în închisoarea Jilava.

Constantin Constantinescu-Claps, (1884-1961), general al armatei române, născut la Beceni, absolvent al multor şcoli militare de prestigiu. Participă, ca şi căpitan, la Campania 1916-1918, fiind comandant de baterie şi divizion, iar in 1917 este avansat maior şi decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de cavaler, apoi în 1925 colonel. 

În 1935 este avansat general de brigadă, în 1939 general de divizie, 1942 general de corp de armată, comandând mai multe corpuri de armată  între 1937-1943. A luat parte la acţiunile militare de dezrobire a Basarabiei. În 1943 demisionează din armată. Este arestat în numeroase rânduri de regimul comunist, condamnat la 15 ani muncă silnică şi încarcerat la Văcăreşti în 1951, însă în 1955 este eliberat, dovedindu-i-se nevinovăţia.

Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, 6 persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale au sediile sociale şi sediile secundare pe Strada 16 Februarie, 1 pe Intrarea Bazalt, 5 pe Aleea Grădinelor. 

Acestea vor avea obligaţia de a face demersurile legale pentru schimbarea sediului social, iar persoanele juridice vor avea de achitat taxele şi tarifele aferente redactării hotărârii de schimbare a sediului şi a actului constitutiv actualizat, precum şi taxele publicării hotărârii privind schimbarea sediului social în Monitorul Oficial al României.

De asemenea, conform Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, în ceea ce priveşte Strada 16 Februarie, 31 persoane au cărţi de identitate cu adresa pe această stradă, în valoare de 217 lei, 67 pe Intrarea Bazalt, în valoare de 469 lei, 253 pe Aleea Grădinelor, în valoare de 1771 lei. În acelasi timp, potrivit Direcţiei Finanţelor Publice Locale, 31 persoane fizice au deschise roluri pe Strada 16 Februarie, 11 persoane fizice pe Intrarea Bazalt, respectiv 18 persoane juridice, 42 pe Aleea Grădinelor, respectiv 3 persoane juridice.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent