Tot mai mulţi români preferă locuinţele din cartierele noi de la periferie. Care sunt avantajele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I.B.

Desconsiderate pe vremuri, periferiile oraşelor au devenit în ultimii ani atractive pentru orăşenii care caută aer curat, linişte şi trafic lejer. Dezvoltatorii imobiliari au sesizat tendinţa şi investesc de mulţi ani în amenajarea unor cartiere de vile şi blocuri, pentru care primesc încontinuu cereri de cumpărare sau închiriere.

În municipiul Buzău, cele mai noi locuinţe se construiesc la ieşirea din oraş către nord. 

Aproape toate apartamentele şi vilele aflate acum în construcţie au fost contractate deja de familii care au decis să se mute din centrul oraşului către periferie.

Cartierul este format din peste 300 de vile, dar şi câteva blocuri cu două, până la opt etaje. Pentru că cererea de cumpărare şi închiriere este mare, noua zonă rezidenţială este în continuă extindere pe un teren viran de lângă şoseaua de centură.  

Locatarii spun că nu sunt deloc deranjaţi că locuiesc la periferie. „Distanţa de centru nu este mare. Sunt trei minute până în oraş, este linişte, aer, curat, iar locuinţa este nouă. Deja se vede că tineretul a început să plece către periferie, către linişte”, spune unul dintre locatarii cartierului de la ieşirea spre Râmnicu Sărat.

Până la sfârşitul acestui an, cartierul va avea 870 de locuinţe. Aproape toate apartamentele şi vilele aflate acum în construcţie au fost contractate deja de familii care au decis să se mute din centrul oraşului către periferie. 

„Ritmul vânzărilor a fost constant. Oamenii caută un cartier aerisit, spaţii de joacă, locuri de parcare. Fug de blocuri vechi”, declară Dan Oană, reprezentant dezvoltator imobiliar.

    

Aproape trei mii de locuitori numără cel mai nou cartier al Buzăului, în condiţiile în care gradul de ocupare este de 80 la sută. Preţul locuinţelor din acest cartier variază între 60.000 şi 150.000 de euro.

Specialiştii în imobiliare spun că tendinţa migrării rezidenţilor către exteriorul oraşului este stimulată şi de preţurile din ce în ce mai mari la care se vând apartamentele noi sau cele modernizate din zonele centrale ori semicentrale.

Zilele trecute, un apartament dintr-o zonă semicentrală a Buzăului s-a vândut cu 140.000 de euro, o sumă vehiculată de obicei pe pieţele imobiliare din Bucureşti sau din marile oraşe, precum Cluj, Iaşi sau Timişoara.

Cererea de apartamente este atât de mare în Buzău, încât este loc de noi proiecte de dezvoltare imobiliară, spun specialiştii. De altfle, au fost anunţate deja investiţii în amenajarea unor minicartiere, cele mai multe, la periferie. 

Câteva blocuri vor fi ridicate începând de anul acesta în spatele Parcului Tineretului, un alt cartier va apărea pe proprietatea societăţii Concas, de pe Transilvaniei.

Se află în faza de avizare un ansamblu de trei scări în apropierea supermarketului Kaufland din Bariera Ploieşti. De asemenea, pe strada Frăsinet, unde Arhiepiscopia Buzăului deţine o suprafaţă de teren, se fac studii pentru construirea a 18 clădiri cu 5 până la 10 etaje.

Vă recomandăm să mai citiţi:

„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO

Promovarea Trovanţilor de la Ulmet, prioritate a conducerii judeţului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul