Târgul „Drăgaica” se deschide sâmbătă cu un spectacol de muzică populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul Drăgaica va funcţiona în perioada 8 - 24 iunie  FOTO: Arhivă

Cel mai vechi târg din Muntenia, „Drăgaica”, îşi deschide porţile sâmbătă, de la ora 12.00, cu tradiţionalul spectacol folcloric susţinut de artiştii Casei de Cultură a Municipiului Buzău, ai Centrului Judeţean de Cultură şi Artă, precum şi cu alţi invitaţi.

Maria Dragomiroiu este numele cel mai răsunător printre interpreţii care vor susţine recitaluri sâmbătă, la deschiderea târgului, eveniment la care şi-au anunţat  prezenţa primarul şi cei doi viceprimari ai municipiului Buzău, consilieri locali, precum şi alte personalităţi din conducerea administraţiei locale. 

După un concert pe cinste, vizitatorii se pot îndrepta către grătarele care vor sfârâi fără încetare şi unde pot servi mititei, frigărui sau pulpe, spre comediile care oferă senzaţii tari, de la lanţuri şi maşinuţe până la carusele care cresc adrenalina. Nu vor lipsi tarabele cu chilipiruri, unde se pot găsi de la haine şi încălţăminte până la obiecte de artizanat.

Primăria a menţinut preţul biletului de intrare, 2 lei de persoană, precum şi gratuitatea acordată copiilor sub 14 ani, elevilor şi studenţilor. În plus, ca în fiecare an, municipalitatea va dona 0,25 lei din preţul unui bilet de intrare către Filiala Crucea Roşie Buzău. Târgul va fi deschis începând cu 8 iunie până pe 24 iunie, cu program zilnic de funcţionare între orele 10.00 şi 22.00, respectiv program zilnic de aprovizionare între orele 8.00-10.00 şi 18.00-20.00.

Târgul buzoian funcţionează de peste cinci secole. Iniţial, aici aveau loc schimburi de grâne şi animale între locuitorii din Muntenia şi Ar­deal, ulterior târgul devenind unul dintre cele mai cunoscute sărbători tradiţionale de la Curbura Carpa­ilor. De altfel, în Evul Mediu, „Drăgaica” era cunoscută ca „Târgul dintre ţări”, aici având loc schimburi de marfă între locuitorii din cele două provincii istorice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră