Tânărul care şi-a ucis fosta iubită dându-i foc aşteaptă sentinţa definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Dan şi Valentina Nica Sursa Facebook

Cosmin Dan, tânărul din Buzău care şi-a ucis fosta iubită prin incendiere, îşi va afla peste două zile sentinţa definitivă de la instanţa Curţii de Apel Ploieşti. În primă instanţă, acesta a primit 24 de ani de închisoare cu executare, însă a atacat decizia pe fond fiind nemulţumit de condamnarea pe care a primit-o.

Totodată, Cosmin Dan a recuzat şi completul de la Curtea de Apel Ploieşti, nemulţumit de schimbarea încadrării faptelor, însă cererea i-a fost respinsă. Rămâne de văzut dacă pe 21 octombrie instanţa va menţine sentinţa iniţială de la Tribunalul Buzău.

În dimineaţa zilei de 23 februarie 2019, Cosmin Dan şi-a incendiat fosta iubită şi a lăsat-o să moară în apartament. A fost condamnat pe 30 ianuarie 2020 la 23 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi şi un an de închisoare pentru distrugere. 

Pe lângă pedeapsa de 24 de ani de închisoare cu executare primită de la magistraţii Tribunalului Buzău, inculpatul a fost obligat la plata unor despăgubiri de 100.000 de euro, cu titlu de daune morale, către mama fetei, Milica Dodan, 50.000 euro daune morale către tatăl tinerei, Ionel Aurel Nica şi la 10.000 euro daune materiale către Milica Dodan, echivalentul în lei la data executării, pentru finalizarea lucrărilor de refacere a apartamentului incendiat şi mobilarea lui.

Tragedia s-a produs în noaptea de 22 spre 23 februarie 2019. Supărat că Valentina Nica ar fi încercat să-i povestească noii sale iubite despre relaţia lor, Cosmin Dan ar fi cerut ajutorul a doi prieteni, care i-ar fi adus o sticlă cu benzină. 

Necropsia a arătat că Valentina Nica era vie în momentul în care focul s-a aprins şi a murit în chinuri groaznice. Cosmin Dan se află în arest din luna februarie, în baza mandatelor de arestare preventivă, iar din iunie a fost transferat la Penitenciarul Focşani.  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Sfârşit tragic pentru o fată de 13 ani, din Buzău, în timp ce-şi păzea animalele care păşteau pe calea ferată

Ce condamnare a primit bărbatul de 50 de ani care a fugit din spital înainte să afle rezultatul testului COVID-19

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului