Un pensionar a aflat de pe Facebook că a murit şi a fost înmormântat. „Aveam de gând să vă bântui!“
0
Un buzoian s-a trezit victima unei glume sinistre sau a unei informaţii false, care a fost postată marţi pe un grup al pensionarilor de la fosta fabrică de geamuri din Buzău. Conform unui anunţ care i-a întristat pe cei peste 300 de membri ai grupului ”GEROM SA - salariaţi şi pensionari”, fostul lor coleg, Dionisie N., a murit zilele trecute. Informaţia a fost dezminţită chiar de ”mort”.
”Dionisie N. a decedat. Ieri (luni, n.r.) a fost înmormântat. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiei condoleante”, a scris Maria C., marţi după-amiază, pe grupul dedicat foştilor angajaţi de la Gerom SA Buzău.
Informaţia a strâns imediat o avalanşă de reacţii din partea cunoscuţilor.
”Condoleanţe”, ”Dumnezeu să-l odihnească”, ”Să-i fie ţărâna uşoară”, au fost principalele mesaje care au fost postate sub anunţul mortuar al doamnei Maria.
Vestea a stârnit uimire printre foştii colegi ai celui căruia i-a fost dedicat necrologul online.
Povestea morţii lui Dionisie devenea mai convingătoare, cu fiecare contribuţie din partea pensionarilor Gerom de pe grupul de Facebook. ”Azi m-a anunţat ing. Mihalache, finul meu. Eram prieten cu el şi îi admiram pomii de toate naţiile. (...) Inginerul Râmniceanu a anunţat pe Mihalache”, a ţinut Olimpia B. să intervină.
”Avea 72 ani. (...) A lucrat la Proiectări. După Revoluţie, a plecat cu Predoiu în Rusia, la Krivoirog”, mai aflăm despre defunct de la aceeaşi doamnă Olimpia, vădit marcată de trecerea în nefiinţă a fostului său coleg.
Printre zecile de mesaje de condoleanţe, a apărut la un moment dat un mesaj scris chiar de către defunctul „îngropat“ luni.
”Oameni buni! Sunt sănătos, bine mersi!”, a scris Dionisie la o oră după postarea anunţului din care a aflat că ”decedase”.
Pentru că intervenţia nu a fost convingătoare, mesajele de condoleanţe au continuat să curgă, Dionisie fiind nevoit să repete mesajele prin care să transmită că e viu. ”Copilaşi! Vă salut pe toţi şi vă pup! Am de gând să mai fac umbră pământului. Bărbosul alege. (...) Aveam de gând să vă bântui! Dar vă iert!”, a scris Dionisie pe grupul dedicat pensionarilor de la fosta fabrică de geamuri.
Vă mai recomandăm: