Tânără din Buzău, ucisă într-un accident provocat de un şofer vitezoman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa IPJ Buzău

O tânără şi-a pierdut viaţa, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs pe DN 10, în localitatea buzoiană Cândeşti. Un autoturism condus de un bărbat de 20 de ani a intrat cu viteză într-un stâlp. Şoferul a fost rănit.

În timp ce conducea un autoturism pe direcţia Buzău către Braşov, un şofer de 20 de ani, din comuna Măgura, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi a lovit un stâlp. 

Martorii spun că autoturismul circula cu viteză mare, iar zgomotl produs de impact a fost foarte puternic. 

Accidentul rutier s-a soldat cu moartea pasagerei, o tânără de 21 de ani, din Pârscov, şi rănirea şoferului. Ambii fuseseră preluaţi de ambulanţă pentru îngrijiri medicale la Urgenţe, însă pentru femeie nu s-a mai putut face nimic.

În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Tot sâmbătă seara, un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs pe DN 1B, la ieşire din municipiul Buzău, în apropiere de zona Hanul lui Ţintă. Evenimentul s-a soldat cu rănirea a doi tineri. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii