Surdo-muţii se plâng că nu pot folosi serviciul 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ultima dezbatere cu prefectul judeţului Buzău, reprezentanţii Asociaţiei "1 Iunie 2001" au înaintat o plângere privind imposibilitatea surdo-muţilor de a apela Serviciul 112 în cazul în care ar avea o urgenţă majoră.

Propunerea de a fi îmbunătăţit acest serviciu astfel încât să fie accesibil şi persoanelor cu deficienţe de comunicare a fost făcută în urmă cu ceva timp la nivel naţional.

"Vă asigur de disponibilitatea mea în implicarea proiectului 112. Îl văd realizabil, ştiu de existenţa lui, de încercarea de a promova un asemenea proiect", a spus prefectul judeţului Buzău, la întrunirea de ieri.

La întâlnirea cu autorităţile judeţului au fost semnalate multe alte probleme cu care se confruntă zilnic persoanele cu handicap.