Subfinanţarea spitalelor forţează externarea criminalilor şi violatorilor bolnavi mintal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Spitalului de Neuropsihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca spune că este obligat să închidă secţiile unde sunt internaţi peste 200 de bolnavi extrem de periculoşi. Cu bugetul redus drastic, conducerea unităţii medicale afirmă că nu mai poate susţine decât pentru maximum două luni spitalizarea pacienţilor care au comis crime, violuri sau tâlhării.

Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri de Siguranţă de la Săpoca, instituţie medicală care deserveşte nouă judeţe, îşi va închide secţiile cu bolnavi periculoşi dacă decizia Casei de Asigurări de Sănătate de a trece spitalul de la Săpoca pe un nou sistem de finanţare nu va fi modificată.

Lovitura a venit după ce a scăzut indicele de complexitate a cazurilor, care este calculat de Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Medical, suma dată spitalelor pentru fiecare bolnav acut externat coborând de la 2165 de lei la 1439 lei, mai puţin cu o treime. Aceşti bani sunt acordaţi abia după ce pacienţii sunt vindecaţi şi externaţi, în funcţie de grupa în care se încadrează diagnosticarea, dar fără să se ţină cont de nivelul resurselor consumate de spital cu pacientul respectiv, spre exemplu de numărul de zile de spitalizare.

La Săpoca sunt internate persoane care au comis tot felul de nenorociri şi care nu au putut fi condamnate în justiţie pentru că nu se aflau în deplinătatea facultăţilor mintale. În aceste condiţii de finanţare, conducerea spitalul spune că va fi nevoită să închidă secţiile speciale şi să dea drumul pe stradă unor bolnavi care, nefiind vindecaţi, sunt un pericol uriaş pentru societate.

„Este foarte grav ceea ce se întâmplă, după calculele noastre pierdem lunar 580 de mii de lei, iar într-un an peste 7 milioane de lei. În acest caz nu am de ales şi trebuie să desfiinţez secţiile unde sunt internaţi peste 200 de criminali, violatori şi tâlhari care sunt trimişi aici de justiţie prin ordonanţă. Cu astfel de lucruri nu te joci pentru că, dacă le dau drumul pe stradă, vor face numai nenorociri, nefiind vindecaţi", a declarat managerul spitalului, Dumitru Popescu.

Căutarea unor soluţii începe abia la vară

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Buzău admit că situaţia este critică şi că singura speranţă este ca bugetul să poată fi suplimentat de la 1 iunie, când legislaţia va suferi ultimele ajustări.

"Pentru lunile aprile şi mai bugetul este într-adevăr mic, iar deocamdată nu este nimic cert în ceea ce priveşte viitorul. Dacă bugetul va fi la limită, situaţia va fi mai gravă, pentru că vor scădea drastic veniturile acestui spital. Se va intra oricum într-un proces de evaluare şi până în luna iunie nu putem face prea multe calcule", a declarat Laura Cârcei, directorul CJAS.

Salariile, altă povară

Presiunea financiară asupra spitalului de la Săpoca este amplificată de o altă decizie pripită a Minisiterului Sănătăţii. Aici au fost redistribuiţi 29 de angajaţi, veniţi de la cele trei spitale din judeţ, închise la începutul acestei luni, însă nu au fost alocaţi şi bani pentru plata salariilor acestora.

„Spitalul trebuie să aibă finanţarea şi pentru noii angajaţi. Efortul financiar suplimentar se apropie de 100.000 de mii de lei lunar, în condiţiile în care mie mi s-a tăiat din buget în loc să fie invers. Este o situaţie ieşită din comun pe care o voi reclama printr-un memoriu adresat ministerului", a mai precizat directorul Dumitru Popescu.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Autostrăzile A1 schimbă harta comerțului rutier. DN 68A Deva–Lugoj și Valea Oltului riscă să piardă afacerile crescute din traficul intens
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare