Spitalul Săpoca, menţionat în dosarul de corupţie al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Lazăr Iordache, a fost reţinut, marţi, de procurorii DNA pentru 24 de ore. Este acuzat că i-ar fi promis unui oficial din Ministerul Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate pentru două spitale, bani destinaţi construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale.

Potrivit unor surse judiciare, cele două unităţi medicale la care fac referire procurorii DNA sunt Spitalul din Petroşani, judeţul Hunedoara, şi Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău

Lazăr Iordache a fost denunţat de angajatul din cadrul Ministerului Sănătăţii pe care Lazăr l-ar fi mituit cu suma de 126.000 lei.

„Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sprijină eforturile de combatere a corupţiei şi subliniază din nou necesitatea unui mecanism de fundamentare şi supraveghere a investiţiilor din sistemul sanitar”, se arată în comunicat.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie – iunie 2016, Iordache i-ar fi promis unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătăţii pentru două spitale, destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale.

Potrivit sursei citate, la data de 28 aprilie 2016, Iordache i-ar fi remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale şi pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare.

„Sumele de bani promise şi remise de Iordache Lazăr proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor de construire a unei staţii de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale”, susţin procurorii DNA.

La data de 23 august 2016, Lazăr Iordache va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant