Spitalul Judeţean Buzău va funcţiona într-o nouă clădire. Deocamdată este doar o intenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Angajaţii Spitalului Judeţean Buzău au aflat, zilele trecute, de la conducerea Consiliului Judeţean Buzău, că cea mai mare unitate medicală buzoiană ar putea funcţiona într-o nouă clădire.

Preşedintele CJ Buzău spune că este un proiect de anvergură, care se poate realiza doar dacă la această iniţiativă vor adera toate forţele politice.

Investiţiile pentru ridicarea unui nou spital şi dotarea lui sunt însă uriaşe, de domeniul sutelor de milioane de euro. De aceea, preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, crede că proiectul ar putea fi realizabil doar cu finanţare europeană.

Conducerea Spitalului Judeţean Buzău susţine că actualul sediu al spitalului, construit la începutul anilor ‘70, nu mai corespunde standardelor din prezent. Chiar dacă de-a lungul vremii în unitatea medical s-au făcut investiţii importante, este nevoie de o clădire nouă, cu circuite noi şi încăperi mai spaţioase, spune Neagu.

Acesta nu este singura iniţiativă de acest fel din judeţ. Deputatul USR-Plus de Buzău, Emanuel Ungureanu, a anunţat că va iniţia un proiect privind construirea la Buzău a unui spital municipal, aşa cum există în celălalt municipiu al judeţului, Râmnicu Sărat. 

Până acum, însă, primarul Constantin Toma şi Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, nu s-au arătat dispuşi să participe la acest demers, fiind vorba, evident, de orgolii politice. 

Vă mai recomandăm şi:

INSP: Până la 28 martie, au fost confirmate 562 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare

 

DSP Buzău anunţă încă patru decese în rândul pacienţilor COVID-19

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani