Spitalul Judeţean Buzău face angajări. 64 de posturi vacante au fost scoase la concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean Buzău a scos la concurs, zilele trecute, nu mai puţin de 64 de posturi în aproape toate secţiile spitalului, dar şi în rândul personalului administrativ. Se caută de la asistenţi medicali debutanţi şi cu experienţă, la statisticieni, referenţi, contabili, economişti, muncitori, infirmiere, spălătorese ori îngrijitoare.

A fost scos la concurs şi un post de şef Serviciu financiar contabil la Serviciul de contabilitate.

 Unele dintre posturile scoase la concurs sunt nou create iar altele s-au vacantat în urma pensionării celor care le ocupau.

Primele concursuri vor avea loc pe 7 mai, pentru postul de şef Serviciu financiar-contabil, dar şi pentru cele de referent de specialitate gradul I – Serviciul de Management al calităţii serviciilor, de asistente medicale şi asistente debutante (29 de posturi) în secţiile Chirurgie, Ortopedie, Urologie, ORL, Neonatologie, Oncologie, Bloc operator spital, Boli Infecţioase, A.T.I., BMF, Neurologie, Laborator Radiologie şi imagistică medicală, Medicină Internă, Cardiologie şi O.G. II.

Următoarele concursuri sunt planificate să se desfăşoare pe 14 mai, pentru posturi precum contabil, economist, statistician medical, spălătoreasă (2 posturi), îngrijitoare (8 posturi), infirmieră (9 posturi), şi infirmieră debutantă (8 posturi). Ultimul concurs se va desfăşura pe 19 mai, fiind rezervat celor care vor să se angajeze ca telefonist, liftier sau muncitor calificat pentru deservire instalaţii de sterilizare, deşeuri medicale periculoase, evidenţă, întreţinere spaţii verzi.

Informaţii suplimentare privind condiţiile şi taxa de participare la concurs se pot obţine de pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

Citeşte şi: 

VIDEO Elevul pervers a fost ridicat de poliţişti din clasă. S-a ales cu 30 de zile de arest

VIDEO Licean din Buzău, pervers în afara orelor de clasă

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente