Soți învățători cu cinci copii, la un pas de moarte. Le-a luat casa foc, de Revelion, în timp ce dormeau VIDEO

0
Publicat:

Puțin a lipsit ca un incendiu puternic izbucnit în noaptea de Revelion la o gospodărie din comuna buzoiană Balta Albă să nu se încheie cu un bilanț dramatic. Au fost în pericol de moarte un cuplu cu cinci copii și bunicul acestora, de 83 de ani. Bătrânul a fost cel care a observat primele flăcări.

Încă din primele ore ale noului an, Gabriel Mogoș și soția sa, ambii învățători la o școală din Râmnicu Sărat, trăiesc cel mai negru episod din viața lor. Evenimentul care le putea aduce sfârșitul s-a produs chiar la miezul nopții dintre ani și doar o minune a făcut ca toate cele opt persoane care locuiau în casă să scape cu viață.

În noaptea de Revelion, copiii și părinții lor s-au culcat în jurul orei 23.00, iar cel care a observat focul a fost tatăl lui Gabriel, care are 83 de ani. Se întâmpla pe la ora 1.00, când, trezit de bătrân, Gabriel a ieșit afară și a văzut flăcările care cuprinseseră o bucătărie exterioară.

A realizat că pericolul e mare, deoarece acolo țineau un aragaz cu o butelie încărcată. Gabriel a încercat să stingă focul, să scoată butelia pentru că îi era teamă să nu explodeze, dar nu a reușit, deoarece flăcările erau deja foarte mari. Printr-o minune, nimeni nu a fost rănit. Gabriel a reușit, ajutat de tatăl său, să scoată din casă toți copilașii, cel mai mic având doi ani și cinci luni.

Familia Mogoș a rămas fără casă în noaptea de Revelion. SURSA Facebook

„Trecerea în noul an pentru familia mea a fost una plină de o grea încercare: am trecut printr-un incendiu la casa noastră, care a afectat aproape total acoperișul, tavanul și podelele, parchetul. Focul a ars cu intensitate mai bine de 2 ore, domnii pompieri au făcut tot ce a fost posibil pentru a limita pagubele, însă apa a distrus ceea ce rămăsese neatins de foc. Asta a făcut ca locuința să fie în întregime de nefolosit, două opțiuni rămânând: fie reamenajarea pereților existenți, fie construcție nouă”, a scris Gabriel Mogoș pe Facebook.

Drama pe care familia Mogoș o trăiește nu a lăsat indiferentă comunitatea din care face parte. Primii care au sărit în ajutorul lor au fost părinții zecilor de copii pe care Gabriel și soția lui îi au la clasă, cei doi fiind învățători la Școala nr. 1 din Râmnicu Sărat.

Un ajutor vine și dinspre Grupul de Actiune Locala Crivatul de Sud-Est, printre membrii căruia se numără și Gabriel.

”Noi intenționăm să ridicăm o nouă locuință. Însă economiile noastre sunt prea puține pentru acest deziderat. Pentru cei care nu ne cunosc: Familia este compusă din 5 copii, cu vârstele între 2.5 și 12.5 ani; noi, părinții, suntem învățători la aceeași școală, în Râmnicu Sărat, și depunem eforturi, pe cât putem, să ajutăm la edificarea unor copii iubitori de țară și de tot ceea ce e bun. Dacă puținul dumneavoastră vă permite să ne întindeți o mână de sprijin în fața viitorului, vă așteptăm să ne contactați la nr 0767 890607”, a scris Gabriel Mogoș pe Facebook.

În prezent, cei opt membri ai familiei Mogoș locuiesc provizoriu într-o casă din Râmnicu Sărat.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”