SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Senatorul Victor Mocanu locuieşte într-o vilă construită în curtea socrilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD, Victor Mocanu, locuieşte în gospodăria socrilor săi, clădire care nu apare în nicio declaraţie de avere. Iniţial, a fost o casă modestă, de câteva zeci de ani vechime, însă în urmă cu circa patru ani, domiciliul senatorului Mocanu s-a transformat rapid într-o vilă cu mai mult de zece camere dispuse pe trei niveluri, parter şi două etaje.

Mocanu locuieşte împreună cu soţia sa, fost director la Administraţia Financiară Buzău, într-o gospodărie de pe strada Vulcan, zonă cunoscută popular ca Tohăneni. Este un cartier vechi al Buzăului, cu case modeste, în mare parte, şi populaţie din toate păturile sociale.

Vila se desprinde din peisajul locului mai ales prin mărimea construcţiei. Imobilul este compus din două aripi, casa de la drum, cu parter şi un etaj, în care stau bătrânii, socrii lui Victor Mocanu, şi corpul  din spate, ferit de privirile curioşilor, care are un etaj în plus. Acesta este domiciliul soţilor Victor şi Rodica Mocanu.

Potrivit vecinilor, Victor Mocanu şi-ar fi transformat casa veche, a socrilor, într-o vilă, în timp record. Oamenii spun că vedeau camioane mari care aduceau materiale de construcţii într-un ritm care le impunea echipelor de muncitori să lucreze la foc continuu.

”Aveau casă bătrânească însă mai încoace s-a dărâmat aia veche şi a făcut construcţia care se vede . E gata cam din 2010. A ridicat-o în cinci luni de zile. Păi, veneau aici camioanele pe rând. Numai jos sunt vreo patru camere cu living mare dar vedeţi că mai are şi etaje, dar şi corpul din spate. Casa nu valorează mai mult de 5 miliarde de lei (vechi) pentru că are puţin teren în jurul ei, mai puţin de 500 de metri pătraţi”, ne-a declarat un localnic de pe strada Vulcan.

Întrebat despre valoarea lucrării de transformare a casei bătrâneşti, într-o vilă foarte spaţioasă, Victor Mocanu a recomandat studierea declaraţiilor de avere. ”Stau în casa socrilor mei iar ce e pe numele meu este trecut în declaraţia de avere. Nu eu am investit în modernizarea locuinţei”, ne-a declarant Victor Mocanu.

Specialiştii imobiliari din Buzău spun că o vilă asemănătoare celei în care locuieşte Victor Mocanu, împreună cu soţia şi socrii, s-ar vinde cu aproximativ 120.000 de euro.

”Zona nu este extraordinară, casa nu are curte suficientă şi este prea mare. Dacă are peste zece camere, nu prezintă interes din punct de vedere al pieţei imobiliare.  Dacă ar fi scoasă la vânzare, preţul ar fi de 100.000, până la 120.000 de euro, în funcţie şi de amenajările din interior. Preţul nu reflectă însă valoarea de contrucţie, pentru că nu ştim ce materiale s-au folosit”, ne-a declarat administratorul unei agenţii imobiliare.

Cât priveşte proprietăţile senatorului buzoian, sunt relevante declaraţiile de avere de pe site-urile Consiliului Judeţean, instituţie pe care a condus-o timp de opt ani, şi al Senatului, unde activează în prezent.

Când a intrat în Parlament, în 2012, Victor Mocanu deţinea două case de locuit, una în Merei, de 80 de metri pătraţi şi alta, la Zărneşti, de 120 de metri pătraţi. În declaraţia următoare, din 2013, apare că aceste două imobile au fost donate copiilor, astfel că, la capitolul ”Case”, senatorul Victor Mocanu nu mai are trecută nicio proprietate. 

Din aceeaşi declaraţie de avere rezultă că, în urma vânzării unui teren în Smeeni şi a unui apartament din Bucureşti, familiei Mocanu i-a intrat în buget suma de 71.000 de euro.

În 2013, familia Mocanu a câştigat 127.000 de lei din agricultură. Mocanu deţine două terenuri agricole în suprafaţă de aproape 17 hectare, un teren forestier de 1,5 hectare şi două suprafeţe intravilane, în Buzău şi Smeeni. 

Vezi şi:

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Cum au reuşit aleşii să-şi facă „fortăreţe“ pe câte două străzi şi zeci de hectare din banii noştri

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump