Seria balurilor caritabile, reluată de Crucea Roşie Buzău. Din fonduri, va fi cumpărată o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crucea Roşie Buzău reia seria balurilor caritabile menite să sporească fondurile necesare dezvoltării asociaţiei. După o pauză de peste un deceniu, a fost programat un astfel de eveniment pentru data de 4 octombrie, de la ora 19.00, la Conacul Trandafirilor din Crâng.

Respectând ţinuta impusă de tematica petrecerii, cei interesaţi sunt aşteptaţi să participaţi la o reeditare a balurilor interbelice. 

Prezenţa este condiţionată de o donaţie minimă ce va fi anunţată din timp. Unul dintre obiectivele acestui eveniment este colectarea unei sume de bani cu ajutorul căreia să fie cumpărat un autovehicul pe care Crucea Roşie Buzău să-l folosească pentru transportul donaţiilor umanitare către cei aflaţi în nevoie.

”Programul este deosebit în tot! Veţi avea parte de surprize , o tombolă tematică , muzică bună, un ambient special, decoruri de epocă, şi totul se va desfăşura în atmosfera anilor 20…. Înscrierea pentru participare urmează a se anunţa din timp! Cu banii strânşi ne-am propus să achiziţionăm un mijloc de transport, atât de necesar organizaţiei noastre. Cu el vom facilita deplasările în vederea colectării şi distribuirii de ajutoare”, anunţă Crucea Roşie Buzău pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?