Semnificaţia colindelor antifonice, cântate de flăcăii din grupul „Călmăţuiul”

Din Ajunul Crăciunului până de Anul Nou, în satele din Bărăgan răsună colindele antifonice, unice în ţară. Tradiţia acestor cântece cu nume ciudat este păstrată de peste patru secole. Grupul este format doar din băieţi şi se împarte în două, iar cel de-al doilea preia linia melodică a ultimei silabe a primului.

Formaţia de colindători ”Călmăţuiul”, a localităţii buzoiene Smeeni, merge prin sat cu colinde vechi, antifonice. Grupul este format din 12 băieţi, îmbrăcaţi cu pantaloni de lână şi cojoace negre, cu căciuli de oaie pe cap şi încălţaţi cu cizme din piele, toate moştenite de la bătrâni.

Repertoriul este însă unul aparte, unic în ţară pentru că este constituit din 8 colinde antifonice – grupul de bărbaţi se împarte în două şi cel de-al doilea preia linia melodică a ultimei silabe a primului, apoi cântă cu toţii la unison.

1. Sus la munte ninge ploua; 2. La tulpină; 3. Prin cel cel., 4. Scoală, scoală Mărioară, 5. La poartă la Stefan Vodă; 6. Si-ntreabă.;  7. Doamnele aicea.., 8. Doi vanatori.  sunt numele a celor 8 colinde specifice comunei Smeeni.

Ele nu se mai aud astazi decât în această localitate. Se cântă pe rând, la fiecare casa colindată, astfel încât cel colindat aude altceva decât vecinul său.

Autenticitatea şi frumuseţea acestor colinde au făcut ca ele sa fie auzite în multe colţuri din ţară, grupul de colindatori ” Valea Calmăţuiului” fiind invitat, în nenumărate rânduri să încânte multe oficialităţi buzoiene  şi de la nivel naţional, colinda lor ajungând chiar şi la Parlamentul României.

Pe vremuri, străbunicii şi bunicii tinerilor care astăzi sunt în ceata „Valea Calmăţuiului” vizitau numai gospodăriile fetelor tinere, de măritat. Mergeau la geamul lor se dispuneau în semicerc şi interpretau colindele antifonice, cu urarea ca fecioarele să îşi găsească ursitul în anul ce vine.

Tot in urmă cu zeci de ani întreaga vatră a comunei Smeeni era inundată de circa 10 cete de colindători, totalizând cam 60 de tineri.

Ei purtau pe cap căciuli negre ţuguiate de astrahan, la gât fulare albe, o şubă sau scurtă de dimie neagră, pantaloni de lână negri, cizme de piele negre până la genunchi.

În mână se purta o puscă împodobită cu fire de lână multicolore sau o frişcă (bici)  cu coada din lemn de bambus sau trestie, împodobită cu canafi de diferite culori. La sfârşitul fiecărui colind aceştia ridicau puşca şi frişca în sus zicând cu toţi într-un glas ”La anu’ nou şi la multi ani!. 

Ridicarea în sus a celor doua accesorii  are două semnificaţii: in primul rând alungarea spiritelor rele şi apoi alungarea anului vechi şi aşteptarea anului nou mult mai bogat cu multă sănătate.

Cetele au şi un conducător care dă tonul. Odinioară, dacă acesta observă ca fata care era colindată nu i-a primit cu bucurie, salta şi lăsa puşca la pământ de trei ori, semn că trebuia să se oprească din colindat şi să plece în altă casă. Întâmplarea făcea înconjurul satului,iar a doua zi fetele comentau, motiv pentru care fata respectivă se ruşina în faţa satului. (Sursa: smeeni.com)