Se înteţeşte lupta împotriva etnobotanicelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu a fost însărcinat de către şeful Guvernului să creeze la nivelul Buzăului echipe mixte de control care să se ocupe de problema comercializării şi consumului de plante etnobotanice.

Astfel, prefectul Paul Beganu a discutat cu reprezentanţii instituţiilor implicate pentru a constitui comisia care va începe să funcţioneze conform unui plan stabilit împreună.

"Vom alcătui echipe formate din câte un reprezentant al fiecărei instituţii care vor avea drept scop verificarea acestor magazine şi a produselor pe care le comercializează", ne-a declarat Paul Beganu, prefectul judeţului Buzău.

Reprezentanţii Guvernului din toate judeţele au obligaţia să constituie în cel mai scurt timp echipe mixte alcătuite din specialişti în domeniu din Ministerul Sănătătii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul de Finanţe, Ministerul Agriculturii, Autoritatea Sanitar-Veterinară şi Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor care, sub îndrumarea prefecţilor să efectueze controale în locurile unde se comercializează, se produc sau se consumă plante etnobotanice.

Părinţii şi cadrele didactice au primit cu braţele deschise această decizie şi se bucură că au încă un ajutor în lupta împotriva etnobotanicelor.

"Când lupţi de unul singur este una, dar când vezi că în lupta ta ţi se alătură şi alţi oameni, şi chiar reprezentanţi ai instituţiilor statului, parcă ai mai multă putere. Acum ştim că dacă ne vom duce să denunţăm, va lua cineva o măsură pentru că nu este normal să ne nenorocească tinerii", ne-a declarat Mariana Vasiliu, mama unui adolescent de 17 ani.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete