Șase traficanți de droguri de mare risc, reținuți de procurori. Cât cereau pentru o doză și ce au găsit oamenii legii la percheziții

0
0
Publicat:

Procurorii DIICOT– Biroul Teritorial Buzău au dispus marți, 13 mai, reținerea a șase inculpați (cinci bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Cei șase au fost prezentați miercuri instanței cu propunere de arestare preventivă.

În sarcina a trei dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în intervalul octombrie 2024 – mai 2025, doi dintre inculpați, au procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină (3-CMC), precum și substanțe psihoactive (4BMC) către consumatori de pe raza județului Buzău”, precizează DIICOT.

Traficanții distribuiau drogurile în Buzău. FOTO DIICOT

 Doi dintre traficanții de droguri, prinși în flagrant

În perioada ianuarie-mai 2025, alți patru inculpați au deținut și vândut droguri de mare risc și substanțe psihoactive (3CMC, 2MMC și 4 BMC) cu suma de 200 lei pentru o doză.

„De asemenea, în noaptea de 12/13 .05.2025, doi dintre inculpați (un bărbat și o femeie) au fost prinși în flagrant, în municipiul Buzău, în timp ce dețineau și transportau cantitatea de 30 grame drog de mare risc (2MMC), destinată comercializării”, mai precizează DIICOT.

Percheziții

În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate aproximativ 30 grame substanțe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, 100 grame substanță psihoactivă 4BMC, cântare de precizie, plicuri autosigilante, un pistol neletal deținut ilegal , sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă”

Miercuri,14 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

DIICOT precizează că activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău.

Amintim că, la sfârșitul lunii trecute, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) au reţinut 14 persoane sub acuzaţiile de constituirea unui grup infracţional organizat și trafic de droguri.

Recent, un român în vârstă de 26 de ani a fost arestat în Italia pentru trafic de droguri, după ce a fost prins în flagrant de carabinieri la Ponte Sisto. Aflat la volanul unei maşini închiriate, tânărul a fost surprins chiar în timpul unei tranzacţii cu cocaină, iar asupra sa au fost găsite 13 doze de droguri.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete