Şapte persoane, rănite într-un accident rutier petrecut pe DN 2, în Buzău. Printre victime se numără şi trei copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Şapte persoane, între care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe DN 2, în judeţul Buzău. Patru autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier care s-a produs pe fondul unei pătrunderi pe sensul opus de mers.

Evenimentul rutier a avut loc în localitatea Cioranca, pe sensul de mers Buzău-Bucureşti, iar la faţa locului au fost trimise două echipaje de poliţie, o ambulanţă SMURD şi cinci ambulanţe de la Serviciul Judeţean.

În urma accidentului, au fost rănite şapte persoane, între care trei copii cu vârste între 9 şi 10 ani. 

Doi dintre răniţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar celelalte cinci, printre care şi copiii, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău.

Sensul de mers Buzău - Bucureşti a fost ocupat de autovehiculele implicate în incident timp de două ore, perioadă în care s-a circulat pe o singără bandă alternativ sub dirijarea poliţiei rutiere.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort