Sanitas Săpoca ridică problema personalului insuficient de la Psihiatrie: o asistentă, un instructor şi o infirmieră supraveghează în weekend 70 de pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, spun că personalul este insuficient şi este ”inadmisibil” ca, în weekend, o asistentă, un instructor şi o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienţi cu probleme psihice şi în cod penal.

Sindicaliştii afirmă că au avut numeroase discuţii pe această temă cu reprezentanţii conducerii şi au trimis memorii către Ministerul Sănătăţii, fără a se lua măsuri. ”A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuţi”, au transmis sindicaliştii.

”Conducerea Sindicatului Sanitas Săpoca este alături de colegii care au fost de serviciu în noaptea în care şi-au pierdut viaţa pacienţii din spitalul nostru, alături de familiile îndurerate! Lupta sindicală prioritară pentru noi a fost continuă pentru deblocarea posturilor, deoarece numărul personalului medico-auxiliar este insuficient. Discuţii intense cu conducerea spitalului, memorii către Ministerul Sănătăţii şi nimeni nu a luat nicio măsură. Este inadmisibil că în weekend o asistenţă, un instructor şi o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienţi cu probleme psihice şi în cod penal. Nimeni nu s-a gândit la pericolul pe care noi, conducerea sindicatului l-a sesizat de fiecare dată în întâlnirile pe care le-am avut cu conducerea spitalului şi memoriile către minister. A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuţi”, au scris, duminică, pe pafina de Facebook, reprezentanţii Sanitas Săpoca.

Potrivit acestora, sporul de periculozitate de 75% pe care l-au avut angajaţii s-a diminuat la 50%, pe motiv ”că nu sunt bani”.

Managerul unităţii medicale, Viorica Mihălaşcu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că, la momentul incidentului, în secţie erau şase asistente medicale, trei infirmiere şi doi muncitori supraveghere pacienţi psihici periculoşi.

La rândul lor, reprezentanţii Minusterului Sănătăţii au transmis că, în pavilionul în care s-a întâmplat tragedia erau un medic, şapte asistenţi, trei infirmiere şi doi muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoşi.

În urma atacului de la unitatea medicală, patru persoane au murit, iar nouă au fost rănite. Niciuna dintre victime nu este din rândul personalului medical, toţi fiind pacienţi.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie