Salvarea şoferilor din maşinile înţepenite în nămeţi, printre misiunile poliţiştilor din ultimele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 400 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu mai mult de 200 de autospeciale, au fost angrenaţi, în perioada 9 – 10 ianuarie, în misiuni de supraveghere şi dirijare a traficului rutier şi de intervenţie pentru prevenirea incidentelor ori de limitare a efectelor evenimentelor cauzate de fenomenele meteorologice care au afectat judeţul.

Poliţiştii au acţionat în dispozitivele de blocare/restricţionare a circulaţiei autovehiculelor şi au adresat permanent recomandări conducătorilor auto, totodată participând la misiuni de salvare a persoanelor aflate în dificultate, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne.

La data de 10 ianuarie, în jurul orei 20.00, printr-un apel la 112, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că în afara localităţii Căldăruşanca, pe DJ 102 H, un autoturism cu 4 persoane a rămas înzăpezit. Imediat după sesizarea situaţiei, doi dintre poliţiştii aflaţi în filtrul organizat în cel mai apropiat punct, s-au deplasat în zona respectivă, reuşind cu sprijinul autorităţilor locale, care au pus la dispoziţie un tractor, să-i preia şi totodată să-i conducă la cea mai apropiată unitate de cazare din zonă.

La data de 11 ianuarie, în jurul orei 00.30, în urma instituirii interdicţiei temporare de circulaţie pe raza judeţului Brăila, pe DN 2B, aproximativ 15 – 20 de autovehicule au rămas imobilizate pe raza localităţii C.A. Rosetti, printre acestea aflându-se şi un autovehicul care transporta o echipă de sportivi către municipiul Galaţi.

Imediat după sesizare, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier, aflat în fitrul instituit pe raza localităţii, a reuşit cu sprijinul unui utilaj din cadrul Secţiei Drumuri Judeţene, conducerea coloanei de autovehicule şi aducerea acesteia în siguranţă, pe raza municipiului Buzău.

Un alt apel la 112 a fost primit în jurul orei 01.00, cu privire la două autoturisme care au rămas înzăpezite pe DN 2C, în zona localităţii Bălaia, respectiv trei persoane care se întorceau de pe raza Municipiului Buzău. Echipajul de poliţie din cadrul Secţiei 5 poliţie rurală Costeşti, care acţiona pe raza de competenţă, s-a deplasat imediat în zona indicată şi a reuşit salvarea persoanelor şi transportarea acestora în localitatea Smeeni, unde le-a fost asigurată cazarea la o unitate spitalicească.

De asemenea poliţiştii din mediul rural aflaţi la datorie au intervenit pentru salvarea unor persoane aflate într-un autoturism de teren, în care se aflau 4 persoane, ce rămăsese înzăpezit în zona localităţii Câmpeni. În urma intervenţiei poliţiştilor, persoanele au fost preluate şi conduse în siguranţă, la o unitate de cazare de pe raza localităţii Căldăruşanca.

În total, în perioada 5 – 11 ianuarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat în 16 situaţii, inclusiv cu sprijinul autorităţilor locale, pentru conducerea în zone de siguranţă a 68 de persoane aflate în dificultate.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie