Revelion în Piaţa Dacia din Buzău, cu „Provincialii” şi Lora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Buzău va organiza şi în acest an, în centrul oraşului, un spectacol de Revelion.  „Provincialii” şi Lora sunt cele mai importante nume care se regăsesc pe afişul spectacolului de pe platoul din Centru.

Spectacolul va începe la ora 19.30. Vor mai susţine recitaluri „Shift”, Mădălina Manolache, Mario Buzoianu, Teodora Bârsan, Alexandru Petcu, Diana Ioniţă, Andrada Palaloga, Gabriela Bolocan, George Mitrea, Lucia Dumitrescu, dar şi trupa Nemuritorii. 

O altă atracţie a spectacolului din Piaţa Dacia va fi focul de artificii de la miezul nopţii. 

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, spectacolul de Revelion va fi organizat cu o parte din fondurile alocate de municipalitate pentru iluminatul festiv al oraşului. 

Citeşte şi: 

VIDEO Colindătorii din Smeeni vor duce colindele antifonice mai departe, chiar şi fără sprijinul autorităţilor

VIDEO FOTO Cei mai frumoşi români. Preotul buzoian, Mihail Milea, slujitorul lui Dumnezeu dar şi al sărmanilor

Mai multe pentru tine:
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Ce a pățit o femeie care a lăsat căruțul de cumpărături în parcarea unui supermarket din Capitală. „Hai să ne civilizăm puțin!”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Cum a ajuns o tânără de 23 de ani să fie condamnată la închisoare pe viață în Dubai: „A făcut o greșeală foarte prostească”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”