Video Rețea de traficanți care livrau droguri în cluburi și cazinouri din Buzău, anihilată VIDEO

0
Publicat:

O rețea de traficanți de droguri de mare risc a fost destructurată de polițiștii și procurorii din Buzău. Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 38 de ani, din Buzău și Brăila, au fost implicate în această grupare. Unul dintre traficanți a fost prins, sâmbătă seară, în trafic, cu o importantă cantitate de droguri pe care urma să le vândă.

Potrivit primelor date, traficanții, trei din Buzău și doi din Brăila, își vindeau marfa, în special, în cluburi și cazinouri din municipiul Buzău. Aici se întâlneau cu clienții și le înmânau drogurile în schimbul cărora primeau sume cuprinse între 150 și 250 lei.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2023 – ianuarie 2024, persoanele ar fi vândut, în mod repetat, droguri de mare risc (cristal) și substanțe psihoactive (2MMC), către consumatori din județul Buzău, cu sume cuprinse între 150 și 250 de lei pentru o doză. Două dintre persoanele cercetate ar fi acționat preponderent în zona unor cluburi și cazinouri, vânzarea substanțelor interzise realizându-se în incinta sau în imediata apropiere a acestora”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

Potrivit Poliției, una dintre persoane a fost depistată, în seara de 17 februarie 2024, în municipiul Buzău, în timp ce deținea o cantitate de cristal, mai precis 3-CMC, drog de mare risc, în scopul comercializării.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în județele Buzău și Brăila, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de risc și mare risc, precum cristal și comprimate cu substanța activă alprazolam, un grinder, un cântar, opt telefoane mobile, 4.700 de lei şi 2.800 de euro, precum și alte mijloace de probă.

La data de 18 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea a 5 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Buzău și Brăila.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat