Replici dure între Elena Udrea şi Cezar Preda, la CNC al PD-L

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Cezar Preda nu pierde nicio ocazie s-o atace pe colega sa de partid, Elena Udrea.  Cezar Preda a declarat, sâmbătă, la CNC al PDL, că "partidele nu se conduc cu pumnul în masă, dar nici cu banii pe masă", el replicându-i astfel Elenei Udrea. Preda nu a pronunţat numele Elenei Udrea, dar s-a referit la afirmaţia făcută de aceasta la CNC al PDL, că „a trecut vremea în care se conduce partidul bătând cu pumnul în masă”.

"Este foarte urât lucrul acesta, dânsul să spună unde a văzut bani pe masă la partid, dimpotrivă, eu am înţeles că mai avem datorii. Domnul Preda când vorbeşte de demagogie cred că se referă la propria situaţie, pentru că dânsul, deşi pierde permanent alegerile, rămâne în conducerea partidului, mai este şi prim-vicepreşedinte. Ştim că tocmai îşi dăduse demisia astă iarnă, pentru că abia intra în Parlament, iar acum este iarăşi prim-vicepreşedinte şi dă lecţii de la tribună", a spus Elena Udrea ziariştilor, la ieşirea din sala de şedinţă a CNC al PDL.

Ea a adăugat că acceptă şi se bucură să aibă un schimb de experienţă cu cei care câştigă voturi, dar nu de la colegii ca Cezar Preda care deocamdată pierd toate bătăliile în care intră. "Sper că dânsul a făcut o greşeală şi aştept fie să-şi ceară scuze, fie să spună exact la ce perioadă s-a referit că în partid se conduce cu banii pe masă. Poate actuala conducere. Pe vremea când eram noi, cei care am fost în conducerea partidului cu domnul primar acum Emil Boc, nu existau astfel de discuţii şi nici nu am întâlnit astfel de situaţii", a menţionat deputatul PDL, Elena Udrea.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine