Reparaţiile de pe DN 10 vor fi gata cu o lună şi jumătate mai devreme decât prevedea cosntructorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revine la normal traficul rutier pe drumul naţional care leagă Buzăul de Braşov, afectat de grave alunecări de teren în două puncte. Lucrările de consolidare şi refacere a carosabilului la km 26+430 şi km 26+830 au ajuns în etapa finală, cea a turnării covorului asfaltic, operaţiune ce va fi încheiată în următoarele ore.

Astfel, lucrarea va fi gata cu o lună şi jumătate mai devreme, termenul final de execuţie fiind 22 aprilie.

În cursul anului 2018, în zonă s-au activat două importante alunecări de teren care au afectat puternic starea Drumului Naţional 10, cele mai grave probleme fiind înregistrate la km 26+830, unde o porţiune din carosabil s-a surpat, determinând restricţionarea circulaţiei pe un singur fir.

Firma care a efectuat lucrările este Maristar Com din Bucureşti, aceeaşi care a realizat copertina de beton de la Siriu, pentru stabilizarea alunecării de teren.

Fondurile necesare consolidării terenului au fost alocate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere jumătate de an mai târziu, în urma intervenţiilor autorităţilor buzoiene prin Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Începând din luna octombrie a anului trecut, în cele două puncte au fost forate câteva zeci de găuri de 25 de metri adâncime în care s-au turnat coloane de beton pentru stabilizarea terenului, s-au amenajat canale marginale pentru colectarea apelor pluviale, a fost refăcută o subtraversare (podeţ de beton) care să permită drenarea apei şi, de asemenea, a fost refăcută fundaţia drumului pe o lungime totală de aproape 200 de metri.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul