Record: Un buzoian nu şi-a mai tăiat mustaţa de peste 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Ionaşcu se mândreşte cu cea mai mare mustaţă din judeţ şi a doua pe ţară, măsurând aproape 75 de centimetri. Buzoianul nu şi-a mai tăiat mustaţa de mai bine de 32 de ani şi este foarte mândru de ea. Pentru îngrijirea „podoabei” de sub nas, Traian Ionaşcu urmează un adevărat ritual în fiecare zi.

Traian Ionaşcu are aproape 54 de ani şi o mustaţă de 74 de centimetri. Nea Buli, cum i se mai zice, s-a hotărât în urmă cu mai bine de 30 de ani să îşi lase mustaţa să crească în voie. „La 20 de ani, aveam o mustaţă de cavaler, iar cu o săptămână înainte să mă las la vatră mi-am dat-o jos. După aceea m-am hotărât să îmi las o altă mustaţă mare pentru că aşa îmi plăcea mie şi chiar în acea perioadă am fost la Bucureşti şi am văzut pe stradă un om care avea o mustaţă răsucită în sus şi mi-am zis că aşa o vreau şi eu”, povesteşte nea Buli.

Aşa că pe 6 octombrie 1979, Traian Ionaşcu şi-a lăsat mustaţa să crească, ignorând privirile celor din jur, precum şi mustrările venite din partea superiorilor, dat fiind că buzoianul a fost cadru militar.

Tot în Armată a primit şi porecla „Bulibaşa” sau „nea Buli”. „În 1994 aveam mustaţa răsucită în sus şi colegii au început să îmi spună că sunt ţigan şi de aici mi-au dat porecla „Bulibaşa” că doar ei mai poartă aşa. Pe scurt îmi zic „nea Buli”, îşi aminteşte Traian Ionaşcu.

Ultima dată când Traian Ionaşcu şi-a mai tăiat câţiva centimetri din mustaţă a fost în anul 2003, atunci când aceasta măsura peste 100 de centimetri. „Acum vreo 7-8 ani o singură parte avea 53 de centimetri. Când stăteam jos şi mustaţă îmi ajungea până la pământ. Dar în 2004 m-am îmbolnăvit şi am decis să nu mai tai nimic din ea, niciun milimetru”, ne-a spus Traian Ionaşcu.

Ritual de îngrijire

O mustaţă atât de mare nu se întreţine tocmai uşor. Aproape zilnic Traian Ionaşcu o spală, o piaptănă, iar când merge la un eveniment chiar o îndreaptă şi cu placa. „O îngrijesc ca şi pe părul din cap. Adică o şamponez, o limpezesc, apoi o pieptăn, dar nu foarte des pentru că am mai îmbătrânit şi îmi mai pică”, spune nea Buli.

De-a lungul vremii, nea Buli s-a lovit şi de privirile curioase ale trecătorilor, dar şi de glumele prietenilor. „Când ieşeam pe plajă se uita lumea  la mine ca la urs şi erau oameni care deja mă cunoşteau după mustaţă. Cel mai curios se uitau femeile, unele apreciau, altele nu”, povesteşte buzoianul.

În prezent Traian Ionaşcu este declarat buzoianul cu cea mai lungă mustaţă din judeţ şi de curând a participat la „Olimpiada Mustăţilor”, ocupând locul doi pe ţară după lungimea părului.

VOX: O şamponez, o limpezesc, apoi o pieptăn, dar nu foarte des pentru că am mai îmbătrânit şi îmi mai pică. Traian Ionaşcu, „POSESOR MUSTAŢĂ”

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026