Proxenet râmnicean, prins „la pachet” cu prostituatele sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre prostituate este din Republica Moldova                                                               FOTO: Arhivă

Un bărbat de 33 de ani din Râmnicu Sărat a fost reţinut de poliţişti în urma unei percheziţii la locuinţa unde stătea cu chirie. Poliţiştii au mai găsit în locuinţa respectivă şi două tinere, o adolescentă în vârstă de 15 ani, din Grebănu, şi o femeie în vârstă de 32 de ani, din Republica Moldova.

Cei trei au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, din cercetările efectuate de poliţişti rezultând că în anul 2012, suspectul a înlesnit femeii de 32 de ani şi adolescentei practicarea prostituţiei, prin asigurarea „clienţilor” şi transportarea către locurile de întâlnire cu aceştia, reuşind să obţină în acest mod sume cuprinse între 60.000 – 70.000 de lei. 

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au luat măsura reţinerii împotriva râmniceanului pentru comiterea infracţiunii de proxenetism şi continuă cercetările, în vederea documentării întregii lui activităţi infracţionale. În acelaşi dosar, adolescenta şi femeia în vârstă de 32 de ani sunt cercetate în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie.

Este al doilea caz de proxenetism rezolvat de poliţiştii buzoieni de la începutul acestui an.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor