Primarul Valerică Şercăianu, care a accidentat mortal o adolescentă, aproape de o condamnare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o săptămână, magistraţii buzoieni vor pune punct procesului în care primarul comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, judecat pentru ucidere din culpă în formă agravată în urma accidentului mortal provocat în data 21 mai pe DJ 203K, în localitatea Potoceni. La ultimul termen, după o şedinţă tensionată, instanţa a rămas în pronunţare, verdictul fiind aşteptat peste câteva zile.

Marţi, la Judecătoria Buzău, a avut loc o nouă înfăţişare în procesul în care primarul Şercăianu are calitate de inculpat, alături de un al doilea şofer implicat în accident, Claudiu Niţu. 

Dacă la termenele anterioare, primarul a susţinut că este nevinovat, de data aceasta el şi-a schimbat uşor atitudinea. Pentru prima dată de la trimiterea în judecată, Valerică Şercăianu şi-a recunoscut vina, cu jumătate de gură, spunând că regretă totul.

În urma unor repetate amânări, procesul se apropie de final. Potrivit unor surse judiciare, ambii inculpaţi ar putea primi o condamnare cu suspendare, ca o soluţie de compromis, dată fiind mediatizarea excesivă a procesului.

Valerică Şercăianu a fost trimis în judecată de procurori în data de 13 iulie 2013, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravată. În aceeaşi cauză a mai fost trimis în judecată şi Florin Claudiu Niţu, pentru ucidere din culpă.

Din probatoriu reiese că, pe 21 mai 2013, inculpatul Valerică Şercăianu, care avea o alcoolemie în sânge de 1 gr.‰, în timp ce conducea autoturismul marca Jeep Cherokee cu o viteză peste limita legală, respectiv 91 km/h, pe raza localităţii Potoceni, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire periculoase, a părăsit partea carosabilă şi a accidentat mortal o minoră în vârstă de 15 ani, care se afla pe trotuar. 

Ultima adresă de la INML arată că alcoolemia primarului era de 0,8 gr ‰ în sânge, rezultat care, potrivit noului Cod Penal îl poate scoate pe Şercăianu din faţa unui cap de acuzare, acela de conducerea în stare de ebrietate. La rândul său, Florin Claudiu Niţu, care în aceleaşi împrejurări a circulat în localitate cu o viteză peste limita legală, respectiv de 61 km/h, a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers, prin virare la stânga, fără să se asigure, şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpatul Valerică Şercăianu, care circula în aceeaşi direcţie.

În funcţie de concluziile experţilor, judecătorii primei instanţe vor da săptămâna viitoare un verdict în acest dosar.

Citeşte şi: EXAMEN CAPACITATE 2014 BUZĂU. Şefa de promoţie din Şcoala 11, atrasă de învăţământul militar

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”