Primarul Buzăului, pe lista edililor care nu au linişte din cauza procurorilor DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au întocmit primarului municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, două dosare penale pentru abuz în serviciu. În primul, aşa-numitul dosar ”Gloria”, edilul a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, decizia fiind atacată la Curtea de Apel, iar în cel de-al doilea, ”Orizont”, este în proces la Tribunalul Dâmboviţa.

În iulie 2013, Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat, printre altele că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău.

Potrivit procurorilor, în perioada 2002 - 2008, Boşcodeală a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume şi ai dreptului de a folosi complexul sportiv find societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive.

La începutul acestui an, Boşcodeală a fost condamnat de Judecătoria Braşov la 5 ani de închisoare cu executare, fără ca decizia să fie definitivă. Hotărârea a fost atacată, judecarea apelului urmând să fie reluată în această toamnă.

Între timp, a început la tribunalul Dâmboviţa judecarea edilului Buzăului în dosarul "Orizont", unde este acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Boşcodeală a fost trimis în judecată în stare de libertate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un dosar ce vizează trecerea ilegală a unei teren din domeniul public al statului în cel privat.

În ambele dosare, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra mai multor imobile, terenuri şi maşini ale primarului.

Constantin Boşcodeală este la al cincilea mandat de primar al municipiului Buzău, iar din 2010 este liderul organizaţiei judeţene PSD Buzău.

El este primar din 1996. Boşcodeală s-a născut în 1961, este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti - Facultatea de Transporturi, are mai multe studii postuniversitare în administraţie publică, fiind doctor în management - administraţie publică. De-a lungul timpului a fost membru PDL, ulterior membru APR, iar în prezent este preşedinte al PSD Buzău.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026