Primărie din judeţul Buzău, sancţionată de Garda de Mediu cu amenda maximă din cauza unui depozit de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. Bunilă

Primăriile pe terenurile cărora se depozitează gunoaie riscă amenzi usturătoare. Un astfel de caz este în Buzău, acolo unde Primăria comunei Luciu a primit amenda maximă, de 15.000 de lei, de la Garda de Mediu.

Asta, pentru că localnicii au aruncat gunoaiele la întâmplare pe un teren de la marginea satului, chiar dacă în comună există un contract cu o firmă de salubritate.

Neglijenţa şi nepăsarea costă scump. Primăria comunei Luciu din judeţul Buzău a fost sancţionată pentru ca nu a reuşit să-i convingă pe localnici să nu mai ducă gunoiul menajer la marginea satului. 

Cu căruţele încărcate cu tot ce este nefolositor, sătenii au transformat perimetrul pentru resturi vegetale într-o groapă de gunoi ilegală. Vântul a răspândit pet-urile, materialele plastice şi alte deşeuri pe tot islazul.

Primarul localităţii recunoaşte că nu a dat nicio amendă până acum pentru depozitarea ilegală a gunoiului menajer. ”Dacă aplicăm şi amenzi înseamnă să punem încă o povară pe spatele cetăţenilor”, este explicaţia primarului din Luciu, Mircea Frîţilă.

Unii localnici recunosc că nu au contract cu societatea de salubritate, şi că dau foc gunoaielor în propriile curţi. Costurile lunare pentru acest serviciu sunt de 30 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie.

Pentru ca termenul de conformare este de o luna de la primirea amenzii, autorităţile se grăbesc sa între în legalitate. Autorităţile locale vor să amenajeze platforme betonate pentru gunoiul de grajd, şi pentru asta încearcă să atragă fonduri de la Ministerul Mediului.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire