Povestea grecului Mazarache, cel care a întemeiat un sat în Munţii Buzăului în urmă cu două secole

Munţii Buzăului sunt un izvor de legende inepuizabil în timp, ţinute în viaţă de generaţii de povestitori. Dacă pe vremuri bătrânii le vorbeau tinerilor la şezătoare despre trecutul comunităţii, astăzi povestitorii îşi aştern cuvintele între coperţile unor cărţi şi chiar pe reţelele de socializare. Aşa am aflat cum a fost întemeiat satul Măţara, din comuna Colţi, acum un cătun cu câteva suflete.

Legenda grecului care s-a stabilit în locul devenit mai târziu cătunul Măţara este relatată de scriitorul Petre Rotaru pe pagina sa de Facebook. 

Povestea ”dintr-o vreme care a fost şi nu mai este” ar avea cam două secole vechime şi este plasată în Valea Mare, unde ”nu era ţipenie de om când a sosit Mazarache”.

”În ţară erau vremuri grele. După războiul ruso-turc la care a participat şi Tudor Vladimirescu, au început să se mişte popoarele care au fost sub jug otoman. Au început să apară în ţară albanezi, machidoni, turci, bulgari, greci şi sârbi. Mazarache era grec, a plecat în lume să-şi facă un rost. Luând-o pe Buzău în sus, a ajuns în Valea Mare. Aici şi-a căutat loc de bordei, l-a găsit sub dealul Bosoveiului, mai jos ieşea un izvor cu apă limpede şi rece”, povesteşte Petre Rotaru.

Mazarache a îmblânzit un zimbru, pentru a-l folosi la muncă

În acele vremuri, Valea Mare era o ”pădure cu o poiană şi mai deoparte cu trestie, locul în care se aduna apa de la izvorul deasupra căruia facuse Mazarache bordeiul”.  De frica animalelor sălbatice, grecul nu se putea odihni. A pus capcane pe unde a crezut că s-ar putea prinde ceva.

”După trei săptămâni a prins un zimbru. Cu mare greutate l-a domesticit, i-a dat cu porţia iarbă şi frunză până a reuşit să facă funie din coajă de tei. Coaja trebuia să stea la topit în apă trei săptămâni. A muncit o zi întreagă să împletească o funie groasă şi rezistentă. În momentul când i-a dat mâncare la zimbru i-a pus şi funia în coarne legându-o de unul din parii ţarcului”, povesteşte Petre Rotaru.

Ajutat de zimbru, grecul a început să-şi ridice un bordei din lemne adunate de prin pădurile zonei. Străinul s-a pomenit cu pădurarul la poartă pentru a-i spune că a îngrădit domeniul fără zapis, prea aproape de pământul boierului Mihalcea, care se oprea la Muchia Înaltă. Mazarache i-a răspuns că există o lege a primului sosit şi că nu îi este teamă.

”Spune-i boierului că vreau un cal şi o femeie din roabele sale, o vreau de nevastă. Când a fost întrebat cum îl cheamă, ca toţi grecii, vorbea în vârful limbii şi zicea Maţarache, de aici si numele satului, Maţara, mai tarziu Măţara”, povesteşte Petre Rotaru.

Întreaga poveste, aici:

Măţara este sat al comunei Colţi, cunoscută pentru pentru aşezările rupestre şi muzeul chihlimbarului de aici. Drumul până în sat, spune Ciprian Chiriac, un ghid din zonă, se parcurge parţial cu autoturismul, apoi pe jos. Este la doi kilometri distanţă de satul Muscel, de unde ultimii şapte vieţuitori îşi aduc pâinea şi proviziile cu rucsacul. 

”Cu autoturismul se poate ajunge până aproape, după care mergi pe jos cam un kilometru. La Măţara mai trăiesc nea Ion Boţoc cu soţia, Moise Gica cu băiatul, două persoane, Istrate Ileana, singură, Neculai zis Ursul, şase, şi ar mai fi Dumitru Maria, şapte. Ei s-ar bucura să vadă feţe noi. Pe lângă ei mai sunt case părăsite, un peisaj trist”, declară Ciprian Chiriac.

CITEŞTE ŞI: Idee de turism în perioada sărbătorilor: vizită printre ultimii locuitori ai satelor părăsite