PORTRET Leonard Ţuclea scoate bani din artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este unul dintre puţinii artişti plastici care trăiesc exclusiv din pictură. Vinde cel puţin 200 de tablouri pe an, suficient cât să îi asigure un trai îndestulător alături de fiica şi soţia sa.

Leonard crede că talentul artistic este o moştenire genetică, transmisă pe linie maternă. „Mama desena foarte frumos însă sora ei, mătuşa mea, era şi mai talentată. Când eram mic îmi desena personaje de desene animate, Tom, Pluto, Albă ca Zăpada", spune artistul plastic.


Leonard Ţuclea mărturiseşte că arta a fost laitmotivul existenţei sale încă din copilărie. „În clasele primare îmi plăcea să desenez corăbii. Ţin minte că mă strigau prietenii să ieşim la joacă iar eu aproape că îi ignoram fiindcă eram foarte concentrat la ceea ce desenam. Mai târziu, când învăţam la Liceul Mihai Eminescu, desenam afişe cu trupe de rock din imaginaţie, fiindcă nu existau modele originale", îşi aduce aminte artistul plastic.


La absolvirea liceului, i-a surprins pe toţi apropiaţii săi cu refuzul de a urma o facultate de artă, aşa cum îşi dorea iniţial. „Pur şi simplu nu am avut curaj să merg mai departe fiindcă atunci gândeam că nu vreau să îngroş rândurile muritorilor de foame", spune Ţuclea.


În anul 2000, Leonard şi-a schimbat brusc opţiunile privind cariera, hotărând să se refugieze din nou în artă. „Într-o dimineaţă, când îmi făceam cafeaua şi mă pregăteam să plec la birou, am avut un sentiment, o convingere, că mă consum degeaba. Brusc am luat hotărârea să schimb ceva. Am aruncat agenda, am mers la fondul plastic şi mi-am cumpărat cele necesare, uleiuri, pensule, pânze, pe care le-am dus la ţară", mărturiseşte Leonard Ţuclea.


Şi-a amenajat în casa ţărănească de la Cândeşti un atelier în care lucrează şi acum, câte cinci zile pe săptămână. La început era adept al suprarealismului, curent ai cărui adepţi folosesc formele şi culorile ca expresie exclusivă a imaginaţiei. Odată cu maturizarea sa artistică, Leonard Ţuclea a revenit cu picioarele pe pământ şi a preluat în aria sa de inspiraţie teme concrete, precum femeia sau religia.


A ajuns la performanţa de a trăi mai mult decât decent, exclusiv din pictură. „Reuşeşti să vinzi dacă faci artă. Am în jur de 200 de comenzi pe an şi reuşesc să le onorez. Investesc cam 1.000 de lei pe lună, dar profitul este suficient şi îmi asigură o continuitate în ceea ce fac", declară pictorul.


Lucrări realizate de Leonard Ţuclea sunt expuse atât pe pereţii unor localuri cochete din oraş cât şi în instituţii culturale precum Biblioteca Judeţeană sau muzeul de istorie. Artistul buzoian are în plan organizarea unei expoziţii cu 40 de portrete ale unor personalităţi precum Nichita Stănescu, Nicolae Grigorescu ori Petre Ţuţea.

Întrebări şi răspunsuri:


Copilul ţi-a preluat talentul?
„Ştefania a moştenit talentul artistic de la mine, însă nu şi l-a canalizat tot spre arta plastică. Scrie poezii şi e foarte pricepută. Publicistul Lucian Mănăilescu chiar i-a publicat lucrarea de la olimpiada pe ţară, unde a luat premiul special. Chiar mă bucur că a optat pentru literatură fiindcă sunt conştient că din pictură ar fi avut o viaţă destul de grea".


De ce unii artişti au succes, alţii nu?
„Nu sunt sinceri în ceea ce fac. Consider că oamenii devin artişti când simt o chemare iar dacă doar te ambiţionezi să ajungi undeva fără să ai această chemare, nu ai succes niciodată. Acum trebuie să îţi pui următoarea întrebare şi nu afli decât la sfârşitul vieţii: dacă ai fost şi ales ".

Ce îţi place?
„Îmi place tot ce e frumos în jurul meu. Îmi plac oamenii frumoşi, din punct de vedere estetic, arta frumoasă. Consider că tot ce e frumos e în acord cu Dumnezeu. Iar El te îndeamnă să transpui frumosul în forme şi culori, pentru a-l împărţi cu ceilalţi de lângă tine".


Ce nu îţi place?
„Nu îmi place nimic ce ste anticreştin. Am început să avem obiceiuri anticreştine, precum sărbătoarea de Haloween, sfântul Valentin şi chiar mai vechiul obicei al băutului a 44 de pahare sau mai multe, într-un martie care nu lipseşte din post. De asemenea, nu pot accepta monstruozităţile care apar pe simeze, tablourile care zici că sunt pictate cu nămol".

PROFIL


Născut pe data de 5 mai 1975, în municipiul Buzău.
Ocupaţia - artist plastic amator
Familie - căsătorit, un copil

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne