Portret / Laurenţiu Grigoraş, un arheolog îndrăgostit de baschet

Este pasionat de istoria strămoşilor şi anul acesta îşi dă doctoratul în arheologie. La fel de mult iubeşte şi baschetul, sport unde activează ca arbitru internaţional.

S-a născut lângă ţărmurile Pontului Euxin şi a copilărit pe plaiuri de legendă, în comuna Adamclisi, unde se afla vestitul monument triumfal Tropaeum Traiani. Aşa începe povestea arheologului Laurenţiu Grigoraş, de la Muzeul Judeţean Buzău. „Bunica mea a fost din Adamclisi unde, cum bine se ştie, este o cetate romană. Copilăria mi-am petrecut-o printre ruine şi monumente istorice. Probabil acela a fost impulsul de a studia istoria. Am observat că nu trebuia să depun eforturi susţinute pentru a reţine diferite lucruri legate de istorie”, îşi aminteşte Laurenţiu.

Această lejeritate de a învăţa istoria l-a determinat pe Laurenţiu să continue în acest domeniu şi să devină arheolog. „Au fost suficiente informaţiile pe care le-am primit în şcoala generală şi în liceu pentru a reuşi apoi la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii  Bucureşti. Le-am spus şi mai multor prieteni că eu practic nici nu am avut manuale pentru examenul de admitere pentru că mi-au fost suficiente cunoştinţele dobândite la orele de curs din şcoală şi liceu. În clipa de faţă sunt doctorand, cu o lucrare dedicată aşezărilor neo-eneolotice de la Buzău”, a adăugat istoricul buzoian.

Primele săpături arheologice în care a fost angrenat au fost în timpului anului doi de facultate. „În 1994 eram deja pe şantiere. Făceam cursuri de practică arheologică şi am fost în zona Căşăraşi Coslogeni. Au urmat multe zone şi nenumărate situri din ţară”, povesteşte Laurenţiu.

Îşi descrie meseria ca un puzzle pe care trebuie să-l completeze zi de zi. „Este singura modalitate de a revela nişte realităţi legate de perioada  preistorică. Un arheolog lucrează ca şi un chirurg. Dacă faci o săpătură incorectă sau dacă distrugi un artefact, acest proces este ireversibil”, spune Laurenţiu Grigoraş.

Arbitru internaţional de baschet

Dragostea pentru arheologie a lui Laurenţiu se împleteşte şi cu cea pentru baschet, sport pe care l-a practicat încă din anii de liceu. A continuat ca arbitru, ajungând să fie singurul din Buzău care oficiază la meciuri de nivel internaţional. „Totul a pornit dintr-un impuls pe care mi l-a dat un profesor de la liceul Haşdeu, care era supărat pe mine că joc fotbal toată ziua. M-a chemat la orele de bachet şi am acceptat. Acum iubesc acest sport la fel de mult ca arheologia. Pentru că nu-mi plac jumătăţile de măsură, m-am perfecţionat şi am ajuns să arbitrez la cel mai înalt nivel”, povesteşte Laurenţiu Grigoraş.

Întrebări şi răspunsuri

Cât timp vă ocupă baschetul?
„Îmi ocupă mult timp dar, la fel  ca arheologia, este o pasiune care mă mistuie. Sunt mulţi cei care vin din afara fenomenului şi nu înteleg această pasiune. Cine nu iubeşte sportul, nu are cum să înţeleagă satisfacţiile pe care ni le aduce, ce momente de fericire trăim datorită sportului.

Un exemplu de astfel d e moment?
Este greu de explicat în cuvinte sentimentul pe care îl ai atunci când arbitrezi un meci cu 2000 de spectatori. E greu să descriu atmosfera de la meciul Fenerbahce- Beşiktaş, unde rivalitatea este arhicunoscută

Ce-i place?
Îmi place să citesc, dar timpul meu este extrem de drămuit. Îmi plac plimbările pe munte dar şi partidele de pescuit unde îi scot din minţi pe prietenii mei cu norocul începătorului. Desigur, nimic nu e mai plăcut decât să-mi plimb copilul în oparc, să stau cât mai mai mult cu familia.

Ce nu-i place?
Nu-mi plac ipocrizia şi necinstea. Cred că este lucru mare să fii om. Nu-mi place să fac rău gratuit. Nu-mi place superficialitatea şi lucrurile făcute pompieristic. Consider că aceasta este principala noastră bubă pentru că ne apucăm de multe lucruri şi nu finalizăm niciunul.

PROFIL
Năcut: 11.09.1973, localitatea Băneasa  - judeţul Constanţa
Studii: Absolvent al Universităţii Bucureşti - Facultatea de Istorie
Familie: căsătorit, un copil