Portret: Dumitru Cadulenco a făcut machetele celor mai frumoase biserici şi mănăstiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante clădiri din Buzău au câte o replică în miniatură realizată de Dumitru Cadulenco. Meşterul buzoian a făcut însă şi machete ale unor obiective din afara judeţului, în special biserici şi mănăstiri. Una dintre lucrările sale este expusă la Patriarhia Română. Este vorba despre macheta Catedralei Patriarhale pe care i-a dăruit-o Preafericitului Părinte Daniel.

Dumitru Cadulenco a început să meşterească în copilărie. Făcea aeromodele, navomodele s-a oprit în cele din urmă la machete de vitrină. „Pe parcurs mi-au venit cât de cât minţile la cap. Îmi dădeam seama: munceşti trei luni la un model şi îl fărâmi în câteva secunde” îşi aminteşte Dumitru Cadulenco.

În anul 1973 s-a angajat ca instructor coordonator la Casa Pionierilor, redenumită ulterior Palatul Copiilor. După numai câteva luni reuşea să impresioneze juriul unui concurs naţional cu macheta muzeului satului din Bucureşti şi a obţinut premiul I . „ De atunci nu a fost an în care să nu iau fie marele premiu, fie premiul I la concursuri naţionale. Am participat la expoziţii internaţionale în Slovacia, Polonia, Turcia. Era o recompensă pentru câştigătorii concursurilor naţionale. În fiecare an plecau în tabere internaţionale şi aşa am avut şansa să călătoresc”, povesteşte Dumitru Cadulenco.


Adevărata pasiune: machetele de biserici


La realizarea machetei „Muzeul Satului” i s-a interzis să reproducă biserici. „Treaba asta m-a ambiţionat. În plus colindasem taote mănăstirile Bucovinei şi Maramureşului şi am văzut frumuseţea lor. De-a lungul anilor am realizat peste 40 de machete de biserici şi mănăstiri după fotografii făcute de mine şi după pliante. Multe dintre ele au rămas la Patriarhie”  spune Dumitru Cadulenco. În plus a făcut peste o sută de machete de case vechi româneşti.

Comandă de la Bucureşti


Pe lângă lăcaşurile de cult pe care machetează cu pasiune, a construit replici ale unor obiective din oraş pentru care a primit comandă şi a reuşit astfel să se finanţeze pentru că materialele folosite nu sunt deloc ieftine. A primit o comandă şi de la Bucureşti de la primarul Onţanu care i-a cerut să facă machete ale bisericilor din sector demolate de comunişti. Patru dintre ele le-a terminat, însă proiectul a fost oprit.

Colecţie de cutii de chibrituri


Meticulos din fire, Dumitru Cadulenco lucrează ouă ornamentate cu mărgele, mozaic artistic, dar este şi un colecţionar împătimit. Are peste 3 000 de cutii de chibrituri din toate colţurile lumii, printre care şi două piese rare: cutii din Guyana Franceză, pictate manual de deţinuţi. Colecţia este completată de cutii de chibrituri din campanii electorale din nenumărate ţări.  

Întrebări şi răspunsuri:


Care este lucrarea cu care vă mândriţi cel mai mult?
Cel mai tare mă mândresc cu Catedrala Sfântul Sava pentru că am reuşit să o termin pe 8 noiembrie 2009, de ziua părintelui Milea, când a fost înălţată şi Episcopia Buzăului la rang de Arhiepiscopie.



Aveţi loc pentru toate obiectele colecţionate ?

Le ţin mai prin casă, mai pe la beci, în garaj, în bibliotecă. Toată casa este plină de obiecte, machete cutii de chibrituri, ouă pictate şi ornamenate, discuri cu muzică veche.

Profil:

Nume: Dumitru Cadulenco
Născut: 17 august 1941 Buzău
Ocupaţia: pensionar
Stare civilă: căsătorit

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie