Petiţie lansată de liberalii buzoieni pentru redeschiderea Bazinului Olimpic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii buzoieni au lansat o petiţie prin care cer redeschiderea Bazinului Olimpic din municipiu. Au fost strânse deja peste 2200 de semnături, într-un timp foarte scurt de la startul acţiunii, semnături la oameni care cer autorităţilor să se implice pentru deschiderea bazinului, înotul fiind extrem de important în dezvoltarea copiilor.

Campania va dura până pe 15 octombrie, spune deputatul Cezar Preda, copreşedinte PNL Buzău, dată la care liberalii speră să strângă peste 3.000 de semnături. „Sper să încheiem în prezenţa dumneavostră acest demers şi să reuşim să aducem şi un sportiv de performanţă aici, care să spun ce rol are înotul în dezvoltarea armonioasă a tinerilor, a copiilor de şapte ani care se duc la şcoală. Am găsit atâta deschidere la oameni şi îmi pare rău că legislaţia românească nu dă voie şi copiilor să semneze. Foarte mulţi copii au vrut să semneze”, a mai spus, vineri, deputatul Cezar Preda.

Bazinul Olimpic din Buzău, unul dintre cele mai moderne din ţară, are lacăt la intrare, în timp ce buzoienii umflă conturile piscinelor private. Proprietarul nu are posibilitatea financiară pentru a-l ţine deschis iar Primăria şi Consiliul Judeţean nu au fonduri pentru a cumpăra obiectivul. Nici măcar o colaborare între autorităţi şi deţinătorul bazinului nu mai este posibilă.

La Buzău, Bazinul Olimpic a fost inaugurat în decembrie 2012, în prezenţa unui număr mare de oficialităţi, cu participarea financiară a Consiliului Judeţean. Efortul bugetar prea mare, de 120.000 lei pe lună, i-a făcut pe reprezentanţii consiliului să sisteze subvenţia către firma în proprietatea căreia se află bazinul. La acea vreme, şi Curtea de Conturi a considerat contractul ca fiind unul dubios.

Liberalii nu se vor opri aici cu demersurile civice. O primă campanie se referă la modernizarea stadionului de atletism, pe care autorităţile locale promit, periodic, că-l vor reabilita, fără a mişca vreun deget în acest sens, iar cea de-a doua, intitulată „Deschideţi porţile şcolilor sâmbăta şi duminica!”, va urmări sensibilizarea autorităţilor pentru a permite accesul în week-end al copiilor din zonele arondate pe terenurile de sport ale unităţilor de învăţământ buzoiene. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți