Peste o mie de urşi trăiesc în pădurile Buzăului, mai mulţi decât anul trecut. Sporesc şi efectivele de lupi şi râşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro

Gestionarii fondurilor cinegetice din judeţul Buzău au monitorizat efectivele de animale sălbatice din speciile strict protejate de lege, precum urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică.

Pe baza datelor colectate în această perioadă, Agenţia pentru Protecţia Mediului a realizat o situaţie care arată că în pădurile Buzăului trăiesc peste o mie de urşi. 

Mai exact, au fost numărate 1.133 de exemplare, cu 125 mai multe faţă de anul trecut, când erau 1.008 exemplare.

Pe baza acestor cifre, Ministerul Mediului a aprobat recoltarea a trei urşi, pentru a preveni atacurile în gospodăriile oamenilor. 

Până acum, a fost împuşcat un singur exemplar, pe 25 mai, la Bisoca. Acesta le-ar fi produs pagube însemnate sătenilor.

Creşteri de efective se înregistrează şi la celelalte specii protejate. 

Astfel, populaţia de lupi a crescut de la 265, anul trecut, la 353 în 2022, iar cea de râs, de la 138 la 158. Şi pisicile sălbatice s-au înmulţit, ajungând la 343 exemplare, de la 320.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul