Peste 20 de bătrâni din azilul de la Smeeni au fost diagnosticaţi cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Judeţul Buzău are un nou focar de coronavirus. Autorităţile au raportat 25 de noi îmbolnăviri la Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Smeeni. Instituţiea se află în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.

Dintre cei 25 de bolnavi depistaţi cu coronavirus, 23 sunt beneficiari, iar doi angajaţi ai căminului.  

Potrivit reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Buzău, doi beneficiari sunt în spital, iar ceilalţi au o stare bună, stabilă şi sunt supravegheaţi medical şi îngrijiţi.

La începutul anului, judeţul Buzău nu avea nici o focar de coronavirus, cel de la Smeeni fiind primul din 2021.

În judeţul Buzău, Direcţia pentru Sănătate Publică a confirmat de la începutul pandemiei şi până în prezent 8.608 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, dintre care 22 au fost confirmate în ultimele 24 de ore. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.024.629 de teste. Dintre acestea, 7.005 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.812 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.193 la cerere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!